Primele doua cazuri din lume de tuberculoza transmisa de pisici stapanilor lor au fost confirmate in cursul acestei saptamani de serviciile de sanatate publica britanice (PHE), transmite AFP. “Din cate stim, sunt primele doua cazuri din lume de transmitere a tuberculozei de la pisica la om”, au declarat PHE.
Descoperirea a fost facuta dupa un studiu realizat anul trecut de oameni de stiinta ai Agentiei veterinare pentru sanatatea animalelor (AHVLA) pe “noua pisici domestice, purtatoare de Mycobacterian bovis”, a spus joi un membru al PHE. “Acele pisici s-au infectat probabil dupa ce au fost muscate de bursuci sau rozatoare”, au precizat cercetatorii. “Cele doua persoane infectate reactioneaza bine la tratament”, au asigurat ei. Alti doi stapani de pisici au contractat tuberculoza, dar “nu au dezvoltat boala”, declara PHE.
Cazurile de transmitere a tuberculozei de la pisici la oameni “raman totusi foarte rare, acest lucru putandu-se produce prin inhalarea bacteriilor transmise de feline”. Tuberculoza afecteaza de obicei plamanii, insa poate atinge toate partile corpului, printre care oasele si sistemul nervos. In 2012 s-au inregistrat in Marea Britanie 8.751 cazuri de tuberculoza.
Sursa: Agerpres