Guvernul britanic va adopta noi masuri pentru a descuraja imigratia, in contextul crizei de la Calais, printre care pedeapsa cu inchisoarea impotriva proprietarilor care nu verifica dreptul de sedere al chiriasilor si nu ii evacueaza, chiar si fara o decizie a justitiei, pe cei aflati clandestin pe teritoriul tarii, scrie cotidianul The Guardian in editia de luni.
Planul, aflat in prezent in stadiu pilot in West Midlands, va fi extins la scara intregii tari. Conform prevederilor viitoarei legi a imigratiei, proprietarii vor fi obligati sa verifice actele care dovedesc dreptul de sedere al unei persoane pe teritoriul britanic, examinandu-i pasaportul sau permisul biometric de sedere.
Conform secretarului pentru comunitati, Greg Clark, prin noua lege va fi creata o lista neagra a proprietarilor care incalca in mod repetat legea si vor fi anuntate masuri care sa previna oferirea spre inchiriere a unor locuinte sub standardele de baza.
“Suntem hotarati sa eradicam fenomenul proprietarilor care castiga bani de pe urma imigratiei ilegale, exploatand oameni vulnerabili si subminandu-ne sistemul de imigratie. Pe viitor, proprietarilor li se va cere sa se asigure ca persoanele care le inchiriaza locuintele au dreptul legal de sedere in tara. Le vom pretinde, de asemenea, sa isi indeplineasca indatoririle de baza ca proprietari, sanctionandu-i pe cei care dau cu chirie locuinte periculoase, murdare si supraaglomerate”, a explicat Greg Clark. Cei care vor incalca legea vor primi amenzi, pedepse cu inchisoare pana la 5 ani sau alte sanctiuni.
Premierul David Cameron, care se afla in Marea Britanie in aceasta saptamana, prima a vacantei sale de vara, a declarat ca guvernul ‘nu va lasa nicio piatra neintoarsa’ pentru a raspunde ‘roiului de oameni’ de la Calais. Un nou gard care va proteja intrarea in tunelul pe sub Canalul Manecii va fi terminat vineri.
‘Multi vad Europa si mai ales Marea Britanie drept un loc care ofera perspectiva de castiguri financiare. Nu este cazul — strazile noastre nu sunt pavate cu aur’, a avertizat si ministrul de interne, Theresa May, intr-o postare pe Twitter.
Pe de alta parte, Consiliul pentru Refugiati a acuzat guvernul ca actioneaza ‘reprobabil din punct de vedere moral’, dupa ce Ministerul de Interne a confirmat planul de a priva in mod automat de dreptul la alocatii familiile ale caror cereri de azil au fost respinse.
Sursa: Agerpres