Viața femeilor românce care au plecat în țările din vestul Europei, pentru a lucra ca îngrijitoare de bătrâni, este plină de subiecte captivante care au fost mereu în atenția presei occidentale. Să pleci departe de casa și de țara ta, de cele mai multe ori doar cu o valiză de haine și la o vârstă nu tocmai tânără, reprezintă un act de mare curaj, o decizie luată în mod categoric nu de dragul aventurii, ci în speranța de a găsi soluții mai bune de trai.
Maria Nodiș este originară din Baia Mare și a fost nevoită să emigreze în anul 2008, la vârsta de 53 de ani. Decizia de a pleca din România, mai întâi în Italia, apoi în Elveția, pentru a lucra ca lucrătoare în domeniul casnic, a fost una satisfăcătoare: astăzi este mulțumită de hotărârea luată cu 12 ani în urmă și așteaptă cu nerăbdare vârsta de pensionare, când se va putea odihni după o viață plină de muncă și de sacrificii.
Povestea Mariei este prezentată de publicația SWI, într-un articol semnat de Sonia Fenazzi.
În cei 12 ani petrecuți în străinătate, Maria a schimbat mai multe locuri de muncă. A lucrat mai întâi în Italia, apoi în Elveția, a îngrijit bătrâni, singuri și uneori bolnavi, a asistat neputincioasă la moartea unora și le-a alinat ultimele clipe. „Am avut mereu noroc de oameni buni”, a mărturisit Maria.
Astăzi locuiește într-un apartament din centrul istoric al orașului Bellinzona, capitala raionului Ticino din Elveția, undeva în apropierea graniței cu Italia. Nu este casa ei, în apartamentul respectiv a lucrat pentru doamna Chichi, o femeie în vârstă pe care a îngrijit-o din februarie 2018 până în iulie 2019, când bătrâna s-a îmbolnăvit și, în mai puțin de o săptămână, a murit. „Am plâns mult. Parcă ar fi murit mama mea”, a recunoscut Maria. La doamna Chichi, îngrijitoarea româncă s-a simțit respectată și apreciată: „Nici nu mă lăsa să fac curățenie prin casă, pentru asta venea altă femeie, eu aveam doar grijă de ea. Îmi spunea că mai sunt și alte guri care trebuie să mănânce”, povestește Maria.
Fiul doamnei Chichi i-a permis Mariei să rămână în acel apartament până când va decide să se întoarcă în România sau să-și găsească un nou loc de muncă. „Sunt aici de un an și nu mi-a cerut niciodată un ban”, a ținut să sublinieze recunoscătoare femeia. Iar acum, când Maria și-a găsit de lucru, el i-a spus că poate lua cu ea din casă orice piesă de mobilier dorește.
Deși nu a avut întotdeauna condiții de muncă atât de generoase, Maria a recunoscut că nu a întâmpinat niciodată probleme în cei doisprezece ani de activitate ca lucrătoare casnică, nici în Elveția, nici în Italia. Știe că în acest domeniu există situații de exploatare și chiar de maltratare, a auzit de multe ori de astfel de cazuri, dar din fericire nu le-a experimentat niciodată.
Totuși, nu înseamnă că migrarea din România, într-o țară în care nu mai pusese niciodată piciorul și unde nu cunoștea pe nimeni, a fost la fel de ușoară ca o plimbare în parc. „Nu știam niciun cuvânt în limba italiană și la vârsta mea nu era ușor să învăț o nouă limbă”, a recunoscut ea. Maria a demonstrat însă o voință de fier și o determinare pe care multe femei românce și-au descoperit-o la o vârstă la care erau deja mame și bunici, dar nu le-a fost teamă de provocarea de a pleca spre necunoscut și de a lua viața de la capăt cu noi experiențe și noi lucruri de învățat.
A lăsat în urma ei un soț care avea probleme mari cu alcoolul, pentru a-și reconstrui o viață independentă și liniștită. În străinătate a învățat repede care îi sunt drepturile și a reușit să facă alegeri înțelepte. Așa se face că, de exemplu, în iulie 2011, printr-o altă femeie cu care se împrietenise în Italia, a profitat de ocazie pentru a se muta în Ticino. „În Elveția, condițiile de muncă sunt mai bune decât în Italia. Și salariul este mult mai mare”, a mărturisit Maria.
Sursă: www.rotalianul.com
– Servicii de creare site web
