Maria si Traian Basescu au sosit in Maramures pe 12 ianuarie, seara – mai repede cu trei zile decat se astepta initial. Cei doi si-au programat un sejur printre maramureseni inaintea intalnirii oficiale cu presedintele Ucrainei, Viktor Iuscenko, care va avea loc luni in Sighetu Marmatiei, la inaugurarea punctului de trecere a frontierei spre Solotvino.
Turul de weekend, tinut secret de serviciile speciale
Vizita presedintelui in Maramures a fost considerata una cu caracter privat pe durata weekend-ului, iar serviciile speciale au incercat sa tina in secret detaliile programului fixat pentru cele trei zile. S-a aflat, totusi, ca Traian Basescu a sosit in Maramures vineri seara, pe la ora 20.00, aeronava prezidentiala aterizand in judetul vecin, Satu Mare.
Seful statului a putut testa la propriu starea drumurilor din Maramures pentru ca el a fost cel care a condus Volkswagen-ul Tuareg in care se afla si sotia sa. Vineri seara se pare ca a urcat pana in statinea Izvoare, de langa Baia Mare, unde a si innoptat, iar sambata dimineata si-a inceput periplul prin satele Maramuresului.
Desi alesii locali au fost anuntati de posibila vizita a presedintelui, ei s-au temut sa sufle vreo vorba presei, ca nu cumva sa strice intimitatea celui mai important om din stat. Mai toti relatau ca au aflat de prezenta lui Traian Basescu “prin zona”, dar nu indrazneau sa spuna daca l-au intalnit sau daca stiu exact unde se afla acesta.
Cuplul prezidential s-a recules la manastirea Rohia
Traian Basescu a fost surprins sa se intalneasca sambata cu presa la manastirea Sfanta Ana, de la Rohia. Prezenta sa la lacasul monahal trebuia sa fie un secret, pentru ca nici macar calugarii nu au stiut sigur cand va sosi in vizita oaspetele special.
Monahii au aflat ca delegatia oficiala se indreapta spre ei cu putina vreme inainte ca aceasta sa intre pe poarta manastirii, dar au avut suficient timp sa se pregateasca. In frunte cu Episcopul Vicar al Maramuresului si Satmarului, Iustin Sigheteanul, ei au iesit in intampinarea bucurestenilor in curte, gest care l-a miscat profund pe presedinte.
Seful statului a marturisit ca se simte legat sufleteste de manastirea Rohia, renumita si prin faptul ca l-a gazduit timp de cativa ani pe cunoscutul scriitor Nicolae Steinhardt. De altfel el a promis ca ii va calca pragul la vizita pe care a facut-o in septembrie anul trecut in Baia Mare.
“Jurnalul fericirii” – cadou pentru presedinte
Parintele Macarie, bibliotecarul de la Rohia a relatat pentru eMaramures.ro ca presedintele si sotia sa au ramas la manastire mai bine de doua ore. Cuplul prezidential a vizitat biserica noua, a rasfoit carti din bogata biblioteca a calugarilor si a intrat timp de cateva minute in chilia Monahului Nicolae (Steinhardt).
“Sunt de 17 ani aici, la manastirea din Rohia. Presedintele Basescu a mai fost pe la noi si cand era ministru la transporturi, dar si in 2001, cand era primar general al capitalei. De fiecare data a fost impresionat. S-a simtit foarte bine printre noi si a promis sa revina cat de curand”, a relatat parintele Macarie.
Calugarii de la Rohia nu l-au lasat pe seful statului sa mearga de la ei fara o amintire. Ei i-au daruit doua volume scrise de Nicolae Steinhardt si editate sub patronajul manastirii. Una din carti e “Jurnalul fericirii”, cea mai cunoscuta scriere a Monahului de la Rohia, gest ce l-a incantat pe Traian Basescu, iar o alta a fost ”Daruind vei dobandi”.
La iesire, cu o mina vesela, seful statului chiar a fost de acord sa aiba un scurt dialog cu presa. A scos capul pe geam si a spus ca se simte foarte bine in Maramures si ca i-a placut la manastirea Rohia. Basescu conducea personal una din masinile de teren aflate in coloana, iar in dreapta o avea pe sotia sa.
O ora dupa gratiile inchisorii de la Sighet
Nu se stie cu exactitate, dar din surse neoficiale se pare ca Maria si Traian Basescu si-au petrecut noaptea de sambata la un hotel din Sighetu Marmatiei, iar duminica, cu putin inainte de orele amiezii, si-au facut aparitia la Memorialul Victimelor Comunismului si ale Rezistentei din municipiul de pe malul Tisei, unde au petrecut mai bine de o ora.
Vizita presedintelui in inchisoarea maramureseana vine la aproape o luna de la prezentarea in Parlament a raportului Tismaneanu, actul oficial de condamnare a sistemului comunist din Romania. Traian Basesecu a recunoscut ca e pentru prima oara cand calca pragul renumitului muzeu si s-a aratat extrem de interesat sa afle amanunte despre ororile petrecute dupa gratiile puscariei comuniste. Primele sale intrebari au fost legate de gropile comune, aratandu-se uimit cand a aflat de numarul mare al acestora.
“Muzeul a fost vizitat si de alti presedinti, cum ar fi Emil Constantinescu, dar Traian Basescu a fost singurul care s-a interesat atat de mult de ceea ce s-a intamplat in inchisoarea de la Sighet. A pus foarte multe intrebari si a ascultat atent toate detaliile”, a declarat, pentru eMaramures.ro, Robert Furtos, membru expert al comisiei Tismaneanu si muzeograf in cadrul Memorialului.
Acesta, impreuna cu directorul muzeului, Gheorghe Mihai Barlea, i-au fost ghizi presedintelui pe parcursul zecilor de minute petrecute dupa gratiile inchisorii. In apropiere s-au aflat insa si prefectul judetului, Gyongyike Bondi, precum si primarul din Sighetu Marmatiei, Eugenia Godja. Accesul presei pe parcursul vizitei in muzeu a fost oprit de catre garzile de corp ale presedintelului, care a oferit o scurta declaratie despre impresia care i-a facut-o periplul prin muzeu. Acesta a aprins si o lumanare in memoria victimelor comunismului in sala reculegerii.
Presedintele si-a pus semnatura in cartea de onoare a muzeului, unde a scris si un scurt mesaj, prin care a lasat sa se inteleaga ca vizita l-a marcat sufleteste: “Un muzeu dedicat memoriei noastre, muzeu care se constituie intr-o proba ca trebuie sa continuam cercetarea epocii comuniste.”
Vadit impresionat de cele vazute si de relatarile celor doi ghizi, Traian Basescu a declarat la iesirea din inchisoare ca vizita la memorialul Sighet ar trebui sa fie o lectie pentru toti romanii: “Am vazut ceea ce tot romanul ar trebui sa vada, mai ales generatia tanara. Sa nu ne amagim ca epoca comunista ar fi fost o epoca ce ar fi dat o sansa natiunii romane. Ce am vazut aici imi intareste convingerea ca decizia de a crea o comisie pentru analiza crimelor comunismului a fost corecta si tot ceea ce am vazut aici imi creaza convingerea ca decizia pe care am luat-o la inceputul saptamanii pentru continuarea lucrului la enciclopedia comunismului si la manualul scolar al comunismului este de asemenea corecta.”
Citat din inchisoare, bun de pus pe frontispiciul parlamentului
Presedintelui i-a atras atentia unul dintre citatele scrise pe peretii inchisorii: “Daca vrei sa ucizi un popor, suprima-i memoria”. In momentul in care a vazut cuvintele scriitorului ceh Milan Kundera, Traian Basescu a exclamat: “Asta ar fi trebuit sa fie in parlament!”. Ulterior el a detaliat spunand ca nu are cum sa propuna trecerea acestui citat pe frontispiciul parlamentului din moment ce muzeul din Sighet a propus deja acest lucru. “Mi-am adus aminte de atmosfera din parlament creata cand am citit concluziile raportului si mi-am dat seama ca acest citat ar fi trebuit sa fie pe frontispiciul parlamentului chiar in impul dezbaterilor”, a explicat presedintele.
De la muzeu, Basescu nu a plecat cu mana goala. Directorului institutiei, Gheorghe Mihai Barlea, i-a dat o traista in care se aflau cateva carti si albume editate de catre Fundatia Academia Civica, de numele careia se leaga infiintarea institutiei de la Sighet.
Borsenii i-au cerut sa “ii demita pe toti”
Vestea ca seful statului viziteaza Memorialul comunismului a ajuns pana in indepartata localitate Borsa, de unde o delegatie de cativa moroseni a mers val-vartej la Sighetu Marmatiei ca sa ii inmaneze un memoriu si documente privind problemele cu care se confrunta.
Oamenii, care reprezentau asociatia composesorala din Borsa, l-au inconjurat pe Traian Basescu si i-au cerut sa “ii demita pe toti sefii de la judet” pentru ca, in opinia lor, lucreaza mana in mana si nu ii ajuta sa isi primeasca padurile in proprietate. Acestia i-au inmanat un cd si un stick pe care se aflau stocate documente legate de revendicarile lor, spunand ca acestea ar putea duce la rasturnarea cabinetului Tariceanu.
Traian Basescu ii stie pe petitionari inca de pe vremea cand era ministru al transporturilor si cand i-a ajutat sa deschida proces in capitala pentru retrocedarea padurilor din Borsa. De altfel, chiar i-a intrebat: ”Nu v-ati rezolvat inca problema?”
Asteptat cu surle si trambite la Sapanta
Vizitele pe care presedintele le-a facut duminica au avut un caracter ceva mai oficial fata de turul de vineri si sambata, dat fiind faptul ca a fost insotit de autoritatile locale. Spre dupa-amiaza, insa, Traian Basescu, nu s-a mai tinut de programul fixat, incercand probabil sa evite baia de multime si presa, care i-a luat-o tot timpul pe urme.
Dupa-amiaza era asteptat in comuna Sapanta.
Morosenii au iesit in strada inca din jurul orei 13.00 ca sa faca pregatirile pentru intampinarea presedintelui. “Cum sa nu vina Basescu pe aici, doar Sapanta e brand-ul Romaniei”, a declarat primarita Maria Stetca, care il astepta pe presedinte cu un buchet mare de gherbere galbene in brate langa intrarea in Cimitirului Vesel. Ea a spus: ”cine nu viziteaza Cimitirul Vesel inseamna ca nu a fost in Maramures”. De cand este presedinte, Basescu nu a fost niciodata la Sapanta, astfel incat fierberea a fost mare. Oamenii au iesit la porti si au urmarit desfasurarea de forte a celor din presa.
Doua cruci pregatite pentru presedintele Basescu
Suna sumbru, dar sapantenii i-au pregatit lui Traian Basescu doua cruci pe care sa i le dea cadou. Acestea erau in miniatura, dar facute dupa mestesugul traditional, atat de renumit peste hotare.
Epitafurile de pe ambele cruci erau cu subanteles. Pe unul era scris “Sub aceasta cruce grea/ Zace biata soacra mea/ Trei zile de mai traia/ Zaceam eu si citea ea/ Voi care treceti p-aici/ Aveti grija n-o treziti”, preotul Grigore Lutai explicand ca l-a ales pe acesta pentru ca este extrem de actual. Celalalt avea un mesaj mai filosofic si lasa sa se inteleaga ca viata este efemera. “Cei care ma vizitati/ La Stan Patras ascultati/ Care va uitati la noi/ Aici veti veni si voi”.
Locuitorii din Sapanta l-au asteptat mai bine de doua ore pe seful statului in mijlocul ulitei, dupa care s-au imprastiat pe la casele lor. Erau convinsi ca acesta ii va vizita, mai ales ca la un moment dat in zona si-a facut aparitia si SPP-ul. Ulterior au venit si doua masini de teren, dar nu se stie daca in vreuna dintre ele s-a aflat si presedintele. In schimb a fost clar ca in una dintre ele a fost seful Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, maramureseanul Nelu Pop, care se pare ca a venit, nu se stie daca de unul singur, sa manance un pastrav la crescatoria din comuna.
Traian Basescu isi va incepe programul oficial in Maramures in cursul diminetii de luni, cand se va intalni la mijlocul Podului Istoric de peste Tisa cu presedintele ucrainean, Viktor Iuscenko. Cei doi vor inaugura punctul de frontiera Sighetu Marmatei-Solotvino si vor vizita localitatile romanesti din tara vecina.
Sursa: LarisaTivadar si Meda Muntean