Vezi VIDEO
Vesti proaste pentru toti soferii dar mai ales pentru cei tineri. Politele de raspundere civila auto obligatorii (RCA) se vor majora de la inceputul anului viitor. Cei mai afectati vor fi tinerii sub 30 de ani dar si transportatorii care au in parcul auto autobuze, microbuze sau utilitare mari. Acestia din urma spun ca in ultimele 12 luni politele s-au dublat iar de la anul va fi si mai rau.
Majorarea vine in urma unor schimbari de norme anuntate de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF). Din datele ASF, la fiecare 100 de lei subscrieri din polite RCA, se platesc daune de 117 lei. Iar institutia a hotarat ca aceasta diferenta sa nu se mai poata plati din fondul altor asigurari. Astfel, ca RCA-ul se va mari cu cel putin 20% din 2015.
Soferii baimareni sunt nemultumiti de acest nou val de scumpiri dar spun ca nu au incotro, deoarece vorbim de o polita de asigurare obligatorie. Varsta soferului, puterea si capacitatea cilindrica a masinii dar si zona in care este condusa sunt factorii care influenteaza pretul RCA.
„Va dati seama ca ma afecteaza si nu numai pe mine. Pentru ca salariile sunt mici, nu se castiga. Nu stiu ce voi face, ramane de vazut. Cred ca o sa fie scump, cel putin pentru mine personal o sa fie scump”, spune Cosmin Moldovan, un sofer baimarean.
„Va dati seama ca e obligatorie?! Cred ca pe aceasta se si bazeaza, nu avem ce sa facem. Daca se intampla un eveniment negativ, cred ca mult mai scump ar fi. Trebuie sa o facem, ne supunem ca si pana acum”, zice Daliana, Beleuz, una dintre soferitele din Baia Mare.
„Fiecare societate isi stabileste majorarea in functie de daunalitatea care a avut-o pe anumite segmente de autoturisme, autoutilitare, in functie de capacitate, in functie de varsta. Sigur ca daunalitatea fiind foarte mare pe segmentul celor tineri, acolo pretul pentru aceste RCA-uri va creste destul de mult si a crescut inca de anul trecut”, spune Severica Covaciu, broker de asigurari.
Cheltuieli mult mai mari vor avea firmele de transport, care au in parcul lor autoutilitare mari, autobuze sau microbuze. Asiguratorii spun ca aceste cresteri se datoreaza numarului crescut de incidente in care au fost implicate astfel de vehicule si a daunelor mari care trebuie platite in cazul accidentelor cu victime.
Augustin Hagiu, consultant in transporturi, reprezentant al Federatiei Operatorilor Romani de Transport, spune ca: „In ultimele 12 luni au crescut si cu peste 150% asigurarile. Astazi, vorbind clar, putem spune ca nimeni nu a beneficiat de bonificatii. Pentru ca cresterea acopera cu mult ceea ce trebuia sa primim ca bonus, evident pentru soferii care nu au provocat incidente rutiere. Adica sa castigam 10 – 20% discount. Acestea au fost anulate de cresterile din ultimele 12 luni”.
„Exista si acel sistemul bonus/malus care din punctul meu de vedere este o solutie in acest moment pentru a-i incuraja pe cei care au o conduita corecta in trafic si nu au provocat accidente. Este modalitatea de a se interveni in acest moment in piata asigurarilor si de a micsora pretul pentru cei care nu produc evenimente”, conform celor declarate de Covaciu Severica.
Tocmai de aceea, transportatorii cer ca sistemul bonus/ malus sa nu fie legat de proprietarul vehiculului ci strict de soferul care se afla la volan. Augustin Hagiu mai declara ca: „In mod special, operatorii de transport sunt afectati de sistemul actual de aplicare a ceea ce inseamna bonus si malus pentru ca sunt dependenti de conduita soferului care este iresponsabil in multe cazuri. Cu alte cuvinte, el nu suporta greutatea sau apasarea unui tarif mai mare la RCA pentru un vehicul pe care il implica intr-un accident. Pentru ca aceasta apasare o suporta, de fapt, proprietarul vehiculului”.
Operatorii de transport mai cer ca istoricul accidentelor sa se faca pe baza CNP-ului soferului si nu a seriei autoturismului. De asemenea, persoanele care detin autoturisme dar nu si permise de conducere nu ar trebui sa poata incheia RCA, pentru ca si in acest fel se prejudiciaza sistemul.
Sursa: Sonia Rajnita