Marius și Marius Bîcu jr, tatăl și fiul care dețin ”Ferma cu Omenie” din Alba au fost prezenți la emisiunea Chefi la Cuțite de pe Antena 1, marți, 1 aprilie.
Aceștia au fost prezenți în platoul emisunii unde și-au spus povestea afacerii pe care o dețin din 1993. La ferma lor produc în jur de 7000 de litri de lapte pe zi, și cumpără încă 15.000 de litri, ceea ce însemană circa 22.000 de litri de lapte din care produc aproape patru tone de brânză pe zi. Cei doi comercializează brânza atât în România, cât și în alte 13 țări din Europa și America.
Cei doi au gătit cartofi gratinați cu brânză de burduf, dar și o salată proaspătă cu telemea prăjită. La final cei doi au primit un cuțit de argint, un cuțit al prieteniei dintre companie și emisiune.
”O experiență cum rar trăiești – familia Bîcu, tată și fiu, în fața camerelor. Gătim împreună, povestim despre brânză, despre ferma și fabrica noastră și despre ce înseamnă să duci mai departe o moștenire cu suflet.
A fost o bucurie să ne spunem povestea, să arătăm că mâncarea locală nu înseamnă doar mămăligă cu brânză – deși o iubim – ci și cartofi gratinați cu brânză de burduf și salată proaspătă cu telemea prăjită. Un pic de curaj, un pic de joacă și, la final, o muncă de echipă contra cronometru care ne-a făcut inima să bată tare.
Emoția a fost mare, dar mai mare a fost bucuria de a fi acolo – împreună.
De la Ferma cu Omenie nu e doar despre produse, ci despre grija pusă în fiecare pas, de la fermă până pe farfurie. Despre gustul care vine din respect – pentru pământ, pentru animale, pentru oameni”, au transmis reprezentanții Fermei cu Omenie. Sursa – alba24.ro