Vezi VIDEO
Un mars de sapte kilometri, pe o ploaie rece si deasa, a avut loc azi, 7 martie, in orasul maramuresean Cavnic, pentru a marca ziua de 8 Martie. Zeci de doamne si domnisoare care le-au iesit in cale au primit in dar o floare, spre marea lor mirare, mai ales ca unele au recunscut ca nu au astept asa ceva nici macar din partea sotilor.
Primaria Cavnic si asociatia de tineri YMCA din localitate au organizat Marsul Florilor, o actiune la care au participat aproximativ 25 de persoane ce au strabatut pe jos orasul ca sa imparta flori tuturor femeilor care le-au iesit in cale.
“Din partea Primariei si Asociatiei YMCA Cavnic o floare, va rog frumos! Sa stiti ca ne amintim de voi pentru ca voi sunteti pentru noi niste eroine!”, au rostit tinerii, reusind sa le faca sa roseasca pe unele dintre femei, pana si pe cele mai in varsta. Cale de 7 kilometri, tinerii au tinut sa arate tuturor femeilor din oras ca le respecta si ca le iubesc.
Antoniu Neijac, organizator al actiunii din partea asociatiei YMCA, a declarat ca ”a fost o surpriza pe care ne-am gandit sa le-o facem doamnelor si domnisoarelor din Cavnic”. El a regretat ca vremea nu a fost favorabila cu organizatorii, pentru ca pe tot parcursul marsului a plouat in continuu. Chiar si asa, cateva zeci de femei din Cavnic au plecat acasa cu cate un fir de floare.
Primarul din Cavnic, Alexandru Dragos, a declarat ca marsul este o actiune prin care s-a dorit sarbatorirea femeilor din localitate. “Este un gest simbolic, care are o rezonanta atat in sufletul celui care da, cat si a celui care primeste. Pentru mine a oferi o floare este un gest minunat”, a declarat primarul in timp ce oferea o garoafa unei femei.
Viorica Moldovan, cea care a primit floarea, a ramas suprinsa de gest, recunoscand ca gestul a venit chiar inainte ca sotul ei sa il faca. “E un lucru frumos din partea lor. Ce sa zic, chiar m-a facut sa ma simt special. Multumesc frumos”, a spus femeia, care a recunoscut ca a fost emotionata si pentru faptul ca a primit floarea chiar din mana primarului. Organizatorii au spus ca actiunea a avut un real succes in randul reprezentantelor sexului frumos, pentru ca fiecare s-a aratat incantata de atentia primita.
Sursa: Vasile Dale