In perioada 27 februarie – 2 martie, Salonul Artelor al Bibliotecii Judetene “Petre Dulfu” din Baia Mare va gazdui o noua editie a Targului Martisorului. Evenimentul, prin care se doreste promovarea unei traditii stravechi intr-o maniera artistica lipsita de tot ceea ce se poate numi kitsch sau superficial, va reuni 17 artisti din Baia Mare si Iasi.
Participantii vor oferi publicului mici opere de arta, lucrate cu suflet si talent, in materiale dintre cele mai diverse, insa avand grija sa respecte cu strictete traditia acestei frumoase sarbatori.
Deschiderea oficiala va avea loc luni, 27 februarie, de la ora 16.30, cand interpreta Maria Casandra Hausi alaturi de actorul Claudiu Pintican, vor sustine un recital de “hori din Maramures si poezie romaneasca”.
Organizatorii au pregatit pentru anul acesta o editie speciala. Astfel, cei care vor trece pragul ”Targului Martisorului” vor avea parte de surprize dintre cele mai placute.
De asemenea, in saptamana 24 februarie – 1 martie, se va desfasura Concursul ”Regaseste Martisorul” cu premii oferite de catre sponsorul principal al targului.
Cei care doresc sa viziteze targul cu martisoare o pot face intre orele 9.00 si 19.00. Intrarea este libera.
Sursa: Ioana Osan