Joi, 6 septembrie 2018, cu începere de la ora 11.00, Palatul Administrativ din Baia Mare a găzduit o masa rotundă organizată de Comitetul Județean pentru Referendum Maramureș, reprezentat prin președintele Marius Florin Sima, la care au participat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, subprefectul de Maramureș, Alexandru Cosma, viceprimarul de Baia Mare, Noemi Vida, consilieri județeni, reprezentanți ai Universității Tehnice Cluj Napoca – Centrul Universitar Nord Baia Mare, reprezentanți ai instituțiilor publice, cultelor religioase și societății civile. La întâlnire a ajuns și Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie, ca invitat special, iar principalele teme dezbătute au fost revizuirea Constituției, non-intruziunea ideologiei de gen în sistemul educațional și în societate, susținerea familiei naturale și a valorilor tradiționale.
În toamna anului 2015, „Coaliția pentru Familie”, o federație formată din câteva zeci de ONG-uri, a demarat o campanie de strângere de semnături în urma căreia să fie organizat un referendum prin care definirea căsătoriei ca fiind între un bărbat și o femeie să fie introdusă în Constituție. După numai câteva luni, în primăvara anului 2016, inițiatorii proiectului au depus la Parlament peste trei milioane de semnături ale românilor care susțin proiectul. Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent. Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie 2018, iar pentru ca această modificare să fie realizată, la vot trebuie să iasă peste 6 milioane de români.
În cuvântul său, Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie a declarat că este o premieră faptul că la masa rotundă participă atât de multe instituții ale statului care își exprimă interesul pentru această temă atât de dezbătută în ultimii ani.
”Se pare că va exista un vot final la Senat pentru revizuirea Constituției, iar în 7 octombrie vom chema românii la vot. Știm că nu va fi ușor, pentru că trebuie să convingem milioane de români să iasă la urne, dar înaintăm în demersul nostru. Ce dorim să subliniem este faptul că noi nu vorbim despre alții, noi vorbim doar despre noi. Nu judecăm pe nimeni, nu agresăm pe nimeni, fiecare este liber să își trăiască viața așa cum dorește, tot ce dorim noi este să apărăm normalitatea, firescul și bunul simț”, a declarat Mihai Gheorghiu.
Referendumul pentru familie uneşte societatea românească, iar informaţiile care se vehiculează cum că acest demers divizează societatea sunt simple dezinformări, a declarat, purtătorul de cuvânt al Coaliţiei pentru Familie, Ana Corina Săcrieru, prezentă la masa rotundă desfășurată joi, în sala ”Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș. ”Acest referendum este demersul care mai mult decât orice altceva uneşte societatea românească, ca o oglindă care i se pune în faţă şi în care ea se vede aşa cum este astăzi”, a spus Ana Corina Săcrieru.
Și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că susține acest demers, Maramureșul fiind prin definiție un loc al al spiritualității și al credinței înrădăcinate în spiritul populației, mai mult decât în alte părți. ”Și noi, ca reprezentanți ai societății, ca aleși locali, ne arătăm interesați de acest subiect. O administrației locală bună trebuie să se refere la toate problemele care îi interesează pe oameni, pe lângă infrastructură, economie, educație, sănătate. Lucrurile legate de suflet, de credință sunt extrem de importante, pentru că acestea toate generează o societate sănătoasă. Acest referendum trebuie să beneficieze de întreg suportul administrațiilor locale și al guvernării. Suntem conștienți că va fi o bătălie extrem de grea, dar împreună putem reuși, pentru că vorbim despre valorile tradiționale ale românilor. Societatea civilă nu este compusă doar din anumite ONG-uri, societatea civilă este reprezentată de toți românii. Este nevoie de o colaborare pe care să ne-o asumăm direct, fără frică, pentru că suntem mulți cei care susținem această modificare în Constituția României, decât cei care se opun”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
N-au fost niciodata atatea polemici la un referendum. Probabil a avut dreptate Basescu cu procentul de 20% pe care l-au luat toti in ras.