Forţele de securitate siriene ar fi ucis sute de civili aparţinând grupului minoritar alawit în cadrul violenţelor continue din ţară, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR).
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR), cu sediul în Marea Britanie, a declarat că aproximativ 745 de civili au fost ucişi în aproximativ 30 de „masacre” care i-au vizat pe alawiţi vineri şi sâmbătă, notează BBC citat de news.ro
Sute de persoane şi-ar fi părăsit casele în regiune – o zonă centrală a preşedintelui destituit Bashar al-Assad, care aparţine, de asemenea, sectei alawite.
În total, peste 1 000 de persoane au fost ucise în ultimele două zile, a declarat SOHR, în ceea ce este cea mai gravă violenţă din Siria de când rebelii au răsturnat regimul Assad în decembrie.
Această cifră include zeci de membri ai trupelor guvernamentale şi oameni înarmaţi loiali lui Assad, care au fost implicaţi în confruntări în provinciile de coastă Latakia şi Tartous începând de joi.
Aproximativ 125 de membri ai forţelor de securitate guvernamentale conduse de islamişti şi 148 de luptători pro-Assad au fost ucişi, potrivit raportului SOHR.
Un purtător de cuvânt al Ministerului sirian al Apărării a declarat pentru agenţia de ştiri Sana că guvernul a restabilit controlul după „atacurile perfide” împotriva personalului său de securitate.