Mască sau botniță? Protecție sau cenzură?

După 30 ani de la o aparentă sau idealizată evadare din gulagul comunist, speram ca apele tulburate de minți bolnave după putere și suprimarea voluntară a celor mai elementare drepturi cetățenești să se limpezească și să-și croiască o matcă firească și limpede spre mult dorita democrație.

Cele 10 principii solide pe care este fundamentată democrația, au fost și sunt clamate doar în apariții televizate sau interviuri aranjate ale camarilei ce-și dorește a prelua puterea. 

Pentru noi, cei ce priveam online lovitura de stat din Decembrie 1989, este mai ușor să înțelegem involuția democrației în țara noastră. Pentru tineri este probabil o nebuloasă și o continuă așteptare a schimbări pentru că ei așa percep normalitatea, una deformată de îndocrinarea la care sunt supuși zilnic fără să-și dea seama. 

Puciul decembrist s-a finalizat cu preluarea puterii de către cei care, într-un fel sau altul, erau la putere. Ni se spunea că am învins bolșevismul și că ideile pe care dorim să le expunem in fata concitadinilor nu vor cunoaște bariere. 

Desigur, cei ce ne vindeau iluzii, știau foarte bine că totul este o farsă ieftină și ca libertatea este un vis idealizat, irealizabil. Neobișnuiți cu discursuri ce provocau emoție și oarecum bucuroși că auzeam oratori excentrici sau triviali la adresa vechii orânduiri, schițam zâmbete și ne minunam de curajul lor smintit, neintuind că totul este o infamie ieftină și bine regizată.

Cea mai mare bucurie a noastră după răzvrătirea televizată a fost aceea a eliberării de botnița încătușată de imbecilii elucubrați ai regimului totalitar. Sentimentul bucuriei că prostia și proștii au fost îndepărtați a fost însă de scurta durată. Sub diferite culori (politice), prostia și proștii au pus ușor mâna pe hățurile României și odată cocoțați pe șaua dătătoare de lovituri la coccis, au prins cheag prin toate cotloanele instituțiilor (nou) create ce le puteau asigura în mod nestingherit acces la putere.

Prostul nu se poate exprima. Cel mult poate scoate sunete onomatopeice și cum nu-i place să fie contrazis, caută a suprima vocile celor ce au vorbele la ei. Din când în când, aruncă, la fel ca predecesorii, oameni în temniță. Pe cei ce nu-i poate îmbrăca în zeghe, îi lasă ,,liberi” dar le acoperă gura cu cârpe importate pe bani mulți din țări în care, tăcerea este modul prin care poți supraviețui.

Un amărât de virus, a venit ca o mănușă la masa actualilor autocrați. Cu sprijin evident al unor corporații cu interese economice pe plaiuri mioritice (țineți minte acele mitinguri , spontane”), actualii cârmaci au reușit să încalece poporul român și obedienți celor ce le-au facilitat accesul la putere, ascunzându-se după virusul ce se plimba nestingherit în căutarea noilor purtători, înăbușă orice dorința de exprimare cu niște cârpe croite pe bani mulți.

Apoi, pentru a da o notă de sobrietate mascaradei prost regizate, scot la amvon oratori suferinzi de postectomie intelectuală, le acoperă fețele pentru a nu le observa rictusul schimonosit când încearcă să buchisească puținele rânduri așternute pe hârtie de scriitori plătiți a scrie discursuri.

Am identificat patru mari vorbitori ai nației. Primul și cel mai elocvent este nimeni altul decât purtătorul de ghioagă ales din cinci în cinci ani. Cu o sforțare sfincterială, transmite mesaje dure și prin încruntarea convulsivă a frunții, ne dă de înțeles că este deținătorul adevărului absolut și de nu-i vom da ascultare ne va ține captivi în locuințe (în temnițe nu mai sunt locuri) până ce i se va epuiza șederea pe tronul prezidențial. 

La o jumătate de metru distanță (diferență de înălțime) apare un agarici cu năframă pe bot și recită ad litteram discursul precursorului la microfon. Apoi, un doctoraș de țară, cotizant important la Trezoreria galbenă, se fâstâcește când este luat la întrebări de reporteri și cum nici doctoria și nici oratoria nu-i sunt prielnice, bălmăjeste niște cifre ce reprezintă numărul celor betegi de la o zi la alta.

Microfonul este predat altui purtător de cârpă pe bot. Acesta, din buzunarul interior al ponositei geci din piele, scoate un răvaș și dă citire incoerent unor drastice măsuri fată de cei ce nu știu să tacă.

Vedem zi de zi cum dispar instantaneu articole ce deranjează culoarea galbenă aflată la putere. Vedem cum, sub masca protecției răspândirii de zvonuri false, sunt cenzurate ideile celor ce nu pot accepta gogoșile nedospite ale actualilor guvernanti.

Vedem cum, într-un mod grotesc și lipsit de scrupule, economia este țintuită la pământ și pentru mulți din cei ce-au încropit cu greu o afacere, falimentul bate la ușă.

Vedem cum, tineri sau bătrâni, se plimbă speriați pe stradă și nu mai respiră liber bruma de aer primăvăratec și îl filtrează prin niște așa zise măști folosite și răsfolosite, pline de bacterii și mulți alți factori ce-i vor îmbolnăvi de cu totul și cu totul altceva decât smintitul de virus chinezesc.

Vedem autorități care pun preț pe indicațiile oligofrenice ale purtătorului de geacă și nu mai caută infractori care profită momentului creat de incertitudine.

Vedem școli închise și copii ce butonează tablete pentru a putea interacționa cu dascălii.

Vedem țărani aruncându-și roadele pentru că blestematele de declarații și motivele puerile invocate în cuprinsul lor, nu-i lasă să iasă din bătătură.

Vedem dobitoci aleși de noi pentru a ne cârmui cum râd când trec în trombă pe lângă cei ce poartă măști făcute de ei și cumpărate de noi.

Și dacă tot vedem atâtea, de ce-i lăsam sa ne batjocorească? De ce-i lăsam să ne cenzureze? De ce acceptăm sa fim prizonierii propriilor locuințe?

Dorin Ioan COSTE – din Ciolt