Pompierii maramureșeni lucrează la foc automat de câteva zile pentru a lichida zecile de incendii de vegetație ce au loc pe toată raza județului. Chiar în aceste momente, militarii se luptă cu flăcările pe mai multe fronturi, după ce incendii de vegetație au izbucnit în zona Craica din Baia Mare, Băița, Buciumi. De asemenea, o plantație pomicolă din Borșa a fost mistuită de flăcări.
Cu siguranță că nu putem uita de incendiu de la Restaurantul Crenguța, unde pompierii sau luptat cu flăcările mai bine de 6 ore.
Tot ieri, în jurul orei 16:00, o mașină a luat foc în zona fabricii Taparo din Târgu Lăpuș, iar în aceste momente o clădire arde în flăcări la intrarea în orașul Ulmeni dinspre Baia Mare.
Pentru că majoritatea incendiilor de vegetație au ca și cauză “hărnicia” localnicilor, pompierii au lansat un apel la responsabilitate către toți maramureșenii, cerându-le ca, mai ales acum, în această perioadă caniculară, să renunțe la arderea vegetației uscate și a miriștilor.
Pompierii maramureșeni, apel la populație: „vă rugăm insistent”
„Facem un apel la responsabilitate către toți maramureșenii: vă rugăm insistent să renunțați la arderea vegetației uscate și a miriștilor! Perioada caniculară pe care o traversăm favorizează izbucnirea și extinderea incendiilor de vegetație, care pot pune în pericol proprietăți, animale și chiar vieți omenești! Impactul degajărilor masive de fum asupra mediului este și el important și trebuie evitat.
Pompierii militari maramureșeni, cu sprijinul personalului Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din județ, au luptat în cursul zilei de ieri, 21 iulie, cu nu mai puțin de șapte incendii de vegetație uscată, miriște și fond forestier, izbucnite în tot județul. Acestea au afectat suprafețe de teren ce totalizează aproape 100 de hectare.
Vă reamintim că, în conformitate cu normele legale în vigoare, “în perioadele de caniculă și secetă prelungită, arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este interzisă”!
Mai mult, în conformitate cu HGR nr. 537/2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, reprezintă contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei„, se arată în comunicatul ISU Maramureș.