Polițiștii de frontieră din Sectorului PF Valea Vișeului au descoperit într-un autoturism oprit în trafic aproximativ 5.500 pachete țigări, pe care un tânăr maramureșean intenționa să le comercializeze pe piața neagră de desfacere din zonă.
Azi dimineață, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului s-a declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 7.10, a fost oprit, în trafic, pentru control, pe raza localității Petrova, un autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în România.
La volanul mașinii se afla un tânăr, cetățean român, de 27 de ani, cu domiciliul pe raza județului Maramureș.
În urma unui control efectuat asupra autoturismului, în portbagaj, au fost descoperite mai multe cartușe cu țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii mașinii cu țigări împreună cu șoferul, la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii cartușelor, s-a stabilit că este vorba de 5.490 de pachete țigări cu timbru Duty-Free, în valoare de aproximativ 65.000 de lei. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de aproximativ 6.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării verificărilor.
În cauză, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.