Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate pe linia combaterii contrabandei cu țigări, 14.980 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 172.200 lei.
În 12.11.2018, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației s-au declanșat mai multe acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană.
În jurul orei 13.00, un echipaj mobil de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș a observat în trafic, pe raza localității de frontieră Berbești, jud. Maramureș, un autoturism marca BMW.
Polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control mașina, însă conducătorul auto a refuzat să oprească, fapt pentru oamenii legii au trecut la urmărirea acesteia. Pe timpul urmăririi a fost solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag, mașina în cauză fiind blocată pe o stradă lăturalnică din zonă. Conducătorul auto a fost reținut.
Din primele verificări s-a constatat faptul că autoturismul în cauză a fost condus de un cetățean român în vârstă de 19 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.
De asemenea, în autoturism au fost observate mai multe colete cu țigări care au fost duse la sediul poliției de frontieră și inventariate, rezultând cantitatea de 4.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană a căror valoare se ridică al suma de 46.800 lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Tot luni, 12 noiembrie, în jurul orei 18.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Sectorul PF Sarasău a identificat în trafic, pe raza localității de frontieră Câmpulung la Tisa, un autoturism marca Volkswagen Sharan.
Ei au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control mașina, însă șoferul nu a oprit continuându-și deplasarea în viteză spre localitatea Sighetu Marmației.
Polițiștii de frontieră au trecut la urmărirea mașinii, folosind semnalele acustice și luminoase, iar la scurt timp aceasta a fost descoperită abandonată pe o stradă lăturalnică de pe raza localității Sarasău.
Din primele verificări în autoturism au fost observate mai multe colete cu țigări, fapt pentru care a fost dus la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În mașină au fost descoperite 18 baxuri cu țigări, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 9.000 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 105.300 lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.
De asemenea, autoturismul folosit la transportul țigărilor a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Și polițiștii de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit, în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări care au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 1.980 pachete, în valoare de 23.100 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.