Inalta Curte de Casatie si Justitie i-a admis miercuri cererea fostului ministru al Finantelor Darius Valcov de inlocuire a masurii arestarii preventive cu arestul la domiciliu. Decizia instantei nu este definitiva, iar DNA poate face contestatie.
Darius Valcov se afla in arest din 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influenta pentru ca ar fi primit aproximativ doua milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion. In schimbul banilor, Valcov, fost primar al municipiului Slatina, ar fi intervenit pe langa factori de decizie in vederea castigarii unor licitatii de catre Tehnologica Radion pentru obiective situate in municipiul Slatina, orasele Scornicesti, Piatra Olt si Draganesti.
Ulterior, procurorii l-au pus sub acuzare si pentru savarsirea infractiunii de efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, atributiei sau insarcinarii sale.
Potrivit DNA, incepand cu anul 2011 si pana in prezent, Darius Valcov a efectuat operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functia de primar, senator si ministru, utilizand informatii detinute in virtutea acestora, in legatura cu o firma de cadastru, una de contabilitate si un birou de avocatura, firme pe care le detine in fapt si pe care le administreaza, prin interpusi.
Produsul infractional obtinut in urma savarsirii faptelor fata de care se efectueaza cercetari a fost depozitat intr-un seif, lasat spre pastrare unei persoane apropiate, acesta continand urmatoarele: 90.000 dolari, 1.323.850 lei, 3 lingouri de aur, in total 3 kilograme, un tablou cu rama aurie inscriptionat „Renoir”, un tablou inscriptionat „Jean Cocteau”, o pictura pe lemn inscriptionata „Aurel Acasandrei”.
Ca urmare a perchezitiilor domiciliare, s-au identificat 101 tablouri, despre care exista indicii ca ar fi fost achizitionate de Darius Valcov prin interpusi, cu banii presupus obtinuti din comiterea infractiunilor pentru care se efectueaza cercetari.
Sursa: Agerpres