Vezi VIDEO
Aglomeratia din fata Spitalului Judetean de Urgenta din Baia Mare a inceput sa dea batai de cap conducerii institutiei, astfel ca in urma cu putin timp aceasta a decis sa reia o cerere mai veche, propunand desfiintarea unei treceri de pietoni din zona. Intre spital si supermarketul de peste drum exista doua ”zebre” prost amplasate, sustine conducerea unitatii spitalicesti. Potrivit comisiei care a analizat problema, una singura este suficienta si ar putea rezolva problema aglomeratiei, daca ar fi amplasata in locul potrivit.
Conducerea Spitalului Judetean de Urgenta ”Dr. Constantin Opris” a solicitat Comisiei Rutiere din cadrul Primariei Baia Mare sa gaseasca o solutie pentru fluidizarea traficului la intrarea principala a celei mai mari unitati sanitare din judet.
„Intrarea si iesirea la Spitalul Judetean de Urgenta se face extrem de dificil, iar acum, de cand dispunem si de SMURD, a devenit chiar o problema. Pentru a putea depasi intersectia cu bulevardul Republicii, masinile trebuie sa-si foloseasca sirenele, la fel si la intrarea in spital, unde exista o trecere pentru pietoni catre parcarea de la Kaufland”, a explicat directorul medical al Spitalului Judetean de Urgenta din Baia Mare, Sabin Nemes Bota.
Oficialul spitalului a mai mentionat ca odata cu intrarea spitalului in reparatii, santierul care se va crea acolo va inrautati si mai mult situatia, din cauza masinilor si a utilajelor grele care vor fi angrenate in realizarea lucrarilor.
Comisia Rutiera din cadrul Primariei Baia Mare a analizat problema, iar comisarul Nicolae Barsoan, reprezentantul Politiei Rutiere in Comisia Municipala de Sistematizare a Circulatiei, a precizat pentru eMaramures.ro ca s-a identificat masura potrivita. El a aratat ca ambele treceri de pietoni din fata spitalului vor fi desfiintate si se va infiinta una singura, amplasata astfel incat sa usureze accesul in incinta spitalului.
„Am considerat ca aceasta trecere de pietoni poate fi mutata pe partea cealalta a intersectiei, la accesul principal in curtea spitalului, iar trecerea de pietoni care este mai jos, la coltul magazinului Kaufland, poate fi, de asemenea, desfiintata. Prin mutarea acestei treceri de pietoni s-ar elimina acel conflict intre conducatorii auto care ies din parcarea magazinului si cei care circula regulamentar, pe strada George Cosbuc”, a mai mentionat comisarul Nicolae Barsoan, sef Birou Rutier Baia Mare.
Sursa: Angela Sabau