Vezi VIDEO
Scenele de violenta care se petrec in scoli sau in apropierea acestora tind sa devina tot mai dese in ultima perioada. Armele albe par sa fi devenit un accesoriu indispensabil in randul tinerilor, iar certurile banale se transforma in batai, care de multe ori degenereaza. In cadrul unei intalniri cu directorii unitatilor scolare din Maramures, care s-a desfasurat astazi, 5 martie, la Liceul de Arte din Baia Mare, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Maramures, impreuna cu reprezentantii politiei si ai jandarmeriei, au atras atentia cu privire la numarul ridicat de cazuri de violenta din scoli si au propus luarea unor masuri concrete prin care astfel de situatii sa nu degenereze.
Un protocol de colaborare a fost semnat intre Ministerul Educatiei si Ministerul Administratiei si Internelor, cu privire la violenta din incinta spatiilor scolare. Acesta prevede in principal patrularea echipelor de politie in apropierea unitatilor de invatamant, in special la intrarea si la iesirea de la ore. Totodata, se doreste eficientizarea sistemului de comunicare dintre institutii, pentru ca situatiile violente sa poata fi aplanate in cel mai scurt timp posibil.
„Se urmareste sa stabilim un sistem de comunicare cat se poate de coerent si de viabil intre reprezentantii institutiilor de invatamant si ai Inspectoratului General al Politiei Romane, astfel incat orice problema care apare sa poata fi solutionata intr-un timp cat se poate de operativ, pentru ca stiti si dumneavoastra ca la nivel national s-au intamplat mai multe evenimente negative in care au fost implicati elevii”, a atras atentia comisarul sef al IPJ Maramures, Ionel Todoran.
La intalnirea cu directorii de unitati scolare din Maramures a participat si Marin Teglas, locotenent colonel in cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Maramures. Acesta a tinut sa precizeze ca fenomenul infractionalitatii in spatiul scolar a scazut. Mai mult, a evidentiat faptul ca unele cazuri au fost mult prea mediatizate, iar acest lucru le-a amplificat.
„Spre satisfactia noastra si a voastra, avem o scadere cu minus 9 fapte la infractionalitatea sesizata, deci asta inseamna ca rezultatele muncii noastre se vad si sunt cuantificabile. Acum, sunt situatii punctuale, in care datorita mediatizarii excesive care se face si a fenomenului si psihozei care s-a creat in jurul institutiilor de invatamant preuniversitar, o banala joaca dintre copii sa se transforme in altceva decat ceea ce vrem noi sa fie in zona institutiilor de invatamant preuniversitar”, a aratat Marin Teglas.
De cealalta parte, inspectorul scolar general Ana Moldovan i-a mustrat pe directorii unitatilor scolare pentru faptul ca de multe ori oficialii inspectoratului scolar au aflat despre cazurile de violenta din presa.
„Va invit la o viteza de reactie si va rog insistent sa informati cu celeritate in primul rand familia si Inspectoratul Scolar si apoi politia, Protectia Copilului daca este cazul. S-a intamplat sa aflam despre abuzuri impotriva copiilor din presa. Nu uitati, este mult mai usor sa previi decat sa intervii si de aceea e bine sa aveti strategii de preventie”, a spus inspectorul scolar general al ISJ Maramures, Ana Moldovan.
Pentru a preveni probleme aparute in cadrul scolar, Inspectoratul Scolar Judetean Maramures a format o comisie judeteana de monitorizare si prevenire a actelor de violenta, abuz impotriva copilului si a consumului de substante dopante.
Ultimul incident grav a avut loc in urma cu o saptamana la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Baia Mare, atunci cand un elev a fost taiat cu un briceag de un coleg de-al sau pe holurile institutiei de invatamant.
Sursa: Gabriela Kuhajda