În vederea evitării apariției situațiilor în care mare parte din personal este obligat să stea în autoizolare, după contactul la locul de munca, cu un caz confirmat de infecție cu coronavirus, planul de continuitate al instituției în timpul epidemiei de Covid-19 are în vedere modul de transmitere și de definiția contactului apropiat, după cum urmează:
– este stabilit că Sars-Cov-2 este transmis de la persoană la persoană printr-un contact apropiat cu un individ infectat, simptomatic, în principal prin picături respiratorii și contact direct/ indirect cu secreții;
– contact față în față cu un caz de Covid-19, la o distanță mai mică de 2 m și pe o durată de peste 15 minute;
– în aceeași încăpere (ex. birou, sală de ședințe) cu un caz de Covid-19, timp de cel puțin 15 minute și de la o distanță mai mică de 2 m;
Managementul instituției, având în vedere aspectele menționate, va planifica modul de lucru la nivelul Consiliului Județean Maramureș, astfel încât acestea să aibă cât mai puține șanse să se întâmple. Vor fi avute în vedere aspecte legate de interacțiunea între turele 1 şi 2 de lucru, la intrarea și ieșirea din tură.
Dacă prin respectarea procedurilor de izolare în vigoare, se ajunge la afectarea funcțiilor esențiale ale instituției, contacții apropiați ai unui caz confirmat pot fi izolați la locul de munca, în condițiile în care:
Vor purta permanent mască, schimbată la intervale de timp adecvate;
Vor reduce la minim, în timp, contactul cu alte persoane și vor păstra distanța de siguranță între persoane, adică mai mult de 1,5 – 2 metri, preferabil vor lucra în camera individuală;
Vor reduce la minim utilizarea în comun a unor echipamente sau aparate (ex. tastatură, imprimantă, telefon, etc.) precum și a toaletelor comune;
Vor respecta toate procedurile legate de decontaminarea mâinilor, dezinfecția suprafețelor pe care le ating, etc;
Dacă se pozitivează testele de diagnostic al infecției, vor respecta procedura oficială în vigoare pentru cazurile pozitive;
Personalul de curățenie, care deservește zona de autoizolare (mai ales toaleta), va fi instruit în vederea tehnicii de curățenie/ dezinfecție a suprafețelor și va purta echipament de protecție adecvat, mai ales în zona de grup sanitar unde exista riscul de stropire (mască, ochelari, halat de unica folosință, mănuși menajere, botoși).
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult