În contextul manifestării epidemiei generate de coronavirusul ”COVID – 19” și a riscului de contaminare a personalului din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Maramureș, a personalului din instituțiile și serviciile publice din subordine precum și a cetățenilor ce intră în relații cu aceste categorii de personal, președintele Consiliului Județean Maramureș a emis o dispoziție care prevede măsuri suplimentare de prevenire și combatere a infectării cu coronavirus pentru angajații Consiliului Județean Maramureș și ai instituțiilor din subordine.
În vederea desfășurării muncii la domiciliu, conducătorul fiecărui compartiment, cu consultarea şefului său ierarhic superior, va efectua o analiză în vederea prioritizării activităților esențiale sau relevante, cu respectarea drepturilor la securitate și sănătate în muncă a personalului. De asemenea, aceștia vor stabili concret personalul care se încadrează într-una dintre categoriile vulnerabile și care poate desfășura munca la domiciliu, identificând totodată salarații care dețin infrastructura IT necesară, pentru a lucra de acasă.
În acest sens, conducătorii compartimentelor vor întocmi și înainta spre aprobare Președintelui Consiliului Județean Maramureș, un referat privind propunerea desfășurării muncii la domiciliu, care va conține numele funcționarilor publici/personalului contractual propus pentru a desfășura activitatea la domiciliu, funcțiile acestora, mențiunea conform căreia personalul ar urma să își desfășoare activitatea de la domiciliu, durata de timp pe parcursul căreia măsura muncii la domiciliu își va produce efectele, modalitatea în care șeful ierarhic superior va monitoriza rezultatele activității personalului care își desfășoară activitatea la domiciliu.
Conducătorii compartimentelor vor cuprinde în referatul întocmit atât sarcinile care pot fi îndeplinite de la domiciliu, cât și termenele limită până la care acestea trebuie realizate, urmând ca acest referat să fie înaintat spre aprobare șefului ierarhic superior.
Totodată, aceștia au obligația de a stabili și modalitatea de monitorizare a muncii desfășurate la domiciliu, prin transmiterea zilnică, atât la începutul programului de muncă, cât şi la intervale de 2 ore, precum şi la finalul programului zilnic de activitate, prin e-mail, a activităţilor desfăşurate şi a materialelor întocmite, precum şi un raport al activităţii zilnice, de către personalul care își desfășoară activitatea acasă.
Personalul care desfășoară munca la domiciliu trebuie să îşi realizeze activitatea în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea șefului ierarhic superior, astfel încât să își îndeplinească sarcinile trasate fără a expune la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională nici propria persoană, nici alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
Personalul care desfășoară munca la domiciliu are următoarele obligaţii:
- să informeze șeful ierarhic superior cu privire la stadiul de îndeplinire a sarcinilor şi să îi permită acestuia monitorizarea în permanenţă a activității, în vederea asigurării realizării acestora cu încadrarea în calendarul de termene;
- să comunice imediat sefului direct orice problemă apărută în desfăşurarea activităţilor specifice precum si orice problemă de sănătate apărută in perioada desfăşurării activităţii la domiciliu;
- să utilizeze numai echipamente de muncă care nu prezintă pericol pentru securitatea şi sănătatea sa;
- să îşi desfăşoare activitatea cu respectarea dispoziţiilor privind obligaţiile lucrătorilor, aşa cum sunt ele prevăzute în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare.
Personalul cu munca la domiciliu beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, aplicabile personalului al cărui loc de munca este la sediul Consiliului Județean Maramureș.
De asemenea, în condițiile îndeplinirii sarcinilor de serviciu stabilite de șeful ierarhic superior, personalul care desfășoară munca la domiciliu beneficiază conform prevederilor legale de aceleași drepturi salariale ca și în situația desfășurării activității la sediul Consiliului Județean Maramureș.