Un protocol pentru prevenirea si combaterea furturilor de bunuri care fac parte sau sunt susceptibile sa apartina patrimoniului cultural national a fost semnat astazi, 2 august, in Maramures, intre Institutia Prefectului, Episcopia Ortodoxa a Maramuresului si Satmarului, Inspectoratul Judetean de Politie si Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniul Cultural National. Acesta prevede identificarea si fotografierea bunurilor de cult mobile, cu valoare culturala patrimoniala, detinute de catre lacasurile de cult ortodoxe din judet, actualizarea inventarelor administrative a bunurilor culturale si constituirea unei baze de date comune cu bunurile din patrimoniul national. Toate datele vor fi transmise Inspectoratului Judetean de Politie, Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera si Directiei Judetene pentru Accize si Operatiuni Vamale.
In urma incheierii protocolului, a fost constituit si un grup de lucru care urmeaza sa identifice bunurile culturale susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural national. Calitatea de bun cultural susceptibil de a face parte din patrimoniul cultural national se va stabili, in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare, dupa efectuarea expertizei generale de catre specialisti in domeniu.
„Initiativa reprezinta o preocupare permanenta a noastra de protejare a patrimoniului cultural national care exista in Maramures. Incercam prin acest protocol sa identificam bunurile existente sau cele susceptibile a face parte din acest patrimoniu din dorinta de a le proteja si a preveni actiunile unor persoane care intentioneaza sa profite si sa scoata din tara obiecte de cult sau alte bunuri cu valoarea patrimoniala pentru a le vinde unor persoane care se ocupa cu comercializarea peste granita”, a declarat Gyongyike Bondi, subprefectul judetului.
Fiecare obiect cu valoare culturala patrimoniala nationala va fi fotografiat si inregistrat in format electronic la nivelul fiecarei institutii bisericesti identificata ca detinator de asemenea bunuri. Pentru stabilirea masurilor de securitate si conservare, persoanele responsabile din fiecare amplasament vor fi informate despre obligatiile care le revin pentru asigurarea acestor bunuri.
O alta masura stabilita prevede incheierea de procese verbale prin care se aduce la cunostinta celor responsabili obligatia de a instala sisteme de alarmare acolo unde exista bunuri din patrimoniul cultural national, in functie de posibilitatile si resursele financiare ale fiecarei institutii. Grupul de lucru nominalizat se va intalni si va analiza trimestrial situatiile aparute pe aceasta problema sau oricand este nevoie.
CITESTE SI:
EXCLUSIV – FURT ISTORIC – Tiparul sigiliului orasului Baia Mare a disparut din Muzeul de Istorie din Baia Mare
Sursa: Andrei Gherghel