Uniunea Europeana va adauga, joi, 24 iulie, noi oficiali si entitati ruse pe lista sanctiunilor adoptate din cauza sustinerii acordate separatistilor din estul Ucrainei, anunta inaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, citata de AFP.
„Am decis accelerarea pregatirii masurilor punctuale decise saptamana trecuta„, a precizat Ashton. Lista va fi prezentata joi, a subliniat oficialul UE.
Uniunea Europeana va pregati sanctiuni tintite vizand Rusia in domeniile tehnologiei si apararii, in urma prabusirii avionului malaysian in Ucraina, a anuntat ministrul austriac de Externe, relateaza AFP.
„Comisia va fi mandatata sa pregateasca sanctiuni tintite in sectoarele tehnologiilor-cheie si militare„, a declarat anterior ministrul Sebastian Kurz in cursul unei reuniuni cu omologii sai la Bruxelles.
Aceasta decizie a fost confirmata de surse europene.
Potrivit altei surse, masurile sectoriale avute in vedere – in afara de sectoarele apararii si tehnologiilor de varf – ar putea sa vizeze accesul pe pietele financiare europene, bunuri cu dubla intrebuintare civila si militara si sectorul energetic, in special petrol-gaze.
Era inca neclar marti dupa-amiaza, 22 iulie, daca aceste eventuale masuri fac parte din campul sanctiunilor economice de anvergura cunoscuta sub numele de „faza a treia” – a caror adoptare necesita o reuniune a sefilor de stat si de guverne – sau daca raman in cadrul sanctiunilor specifice mai limitate.
Ministrii europeni urmeaza sa dea Comisiei Europene (CE) si serviciului diplomatic al UE un termen de cateva zile in vederea aprofundarii acestor masuri.
Ele constituie o amenintare la adresa Moscovei, in cazul in care Rusia nu raspunde solicitarilor occidentalilor si anume de a ajuta munca anchetatorilor la locul prabusirii zborului MH17 intr-o zona aflata sub controlul separatistilor prorusi, in estul Ucrainei.
Sursa: Mediafax