Matematica a creat „probleme” și emoții multor elevi de-a lungul timpului, fiind catalogată ca știința care îi chinuie pe elevi. Deși în domeniul învățământului au început să fie utilizate mijloace moderne de predare, bazate pe noua tehnologie, matematica parcă s-a ambiționat să rămână fidelă metodelor clasice, fiind predată, în majoritatea cazurilor, cu creta pe tablă. În zilele noastre, din cauza faptului că majoritatea elevilor petrec ore bune pe rețelele de socializare sau navigând pe internet, nu e de mirare că această știință a pierdut tot mai mult teren în ceea ce privește preferințele noii generații. La prima vedere, între învățarea matematicii și rețelele de socializare s-ar părea că e imposibil să existe vreo legătură, dar, totuși, o profesoară cu spirit inovativ a venit cu ideea de a prezenta o altă față a matematicii. Așa a ajuns matematica pe TikTok, una dintre cele mai utilizate rețele de socializare în rândul elevilor.
Florentina Pavăl (Profa de mate cool) predă matematica la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni și a strâns peste 1 million de aprecieri ale videoclipurilor sale, deși are cont de TikTok doar de un an. Într-un interviu acordat pentru Edupedu, profesoara de matematică a afirmat că i-a venit această idee după ce a văzut că există foarte puține conturi pe această rețea de socializare cu conținut educațional. După ce și-a creat primele prezentări, Florentina Pavăl a ajuns la concluzia că generația actuală este interesată și de altceva în afară de distracție.
În prezentările sale, profesoara de matematică pune accent pe demonstrații inedite, explicații bazate pe legătura matematicii cu viața de zi cu zi, încercând să insufle urmăritorilor dragostea pentru această știință, dar și convingerea că matematica poate însemna mai mult decât exerciții și probleme sau stresul unui examen. Inițiativa i-a aparținut în exclusivitate, pregătindu-și singură materialele, filmările sau grafica. Fiind o metodă care facilitează înțelegerea noțiunilor din domeniul matematicii, feedback-ul nu a întârziat să apară, motiv pentru care, Florentina Pavăl a început să răspundă solicitărilor urmăritorilor, folosind clipuri scurte cu explicații ale unor probleme sau exerciții propuse de aceștia. Întrebată fiind din ce cauză unii elevi solicită explicații suplimentare pe o platformă de socializare, la secțiunea comentarii și nu interacționează cu profesorii de la clasă, Florentina Pavăl a enumerat mai multe motive, printre care și certitudinea elevilor că nu vor fi ironizați sau durata explicațiilor, care este mai scurtă.
Asemenea inițiative sunt demne de laudă, fiind dovada clară că și în țara noastră educația se poate face și altfel.