Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat astazi,14 mai, un nou nivel record pentru cursul de referinta, de 4,4373 lei/euro, desi cotatiile leului au depasit 4,44 lei/euro la jumatatea zilei, iar dealerii spun ca banca centrala nu ar fi intervenit vizibil in piata. Precedentul maxim istoric a fost atins vineri, la 4,4265 lei/euro.
Fata de finalulul anului trecut, cand a fost publicat un nivel de 4,3197 lei/euro, cursul afisat luni este mai mare cu 2,7%.
Leul a continuat sa se deprecieze si fata de dolar, iar rata a urcat cu 2,7 bani, la 3,4479 lei/dolar, reprezentand cel mai ridicat nivel din 1 iulie 2010. La data mentionata, referinta s-a situat la 3,5420 lei/dolar.
Pentru francul elvetian, cotatia a urcat la 3,6 lei/franc, un nou maxim incepand cu 5 septembrie 2011. La inceputul lunii septembrie, francul a fost cotat la 3,8133 lei.
Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc. La deschiderea sedintei de luni, euro era cotat la 4,4360 – 4,4390 lei, in scadere fata de nivelul de vineri seara, cand schimburile se realizau la 4,4400 – 4,4415 lei/euro.
Ulterior, cursul a coborat pana la 4,4315 lei/euro, intrucat unii participanti la piata se asteptau la interventia BNR pentru a sprijini leul.
Spre jumatatea zilei, insa, cotatiile au revenit in urcare, in conditiile in care jucatorii nu au „detectat” prezenta bancii centrale in piata, iar in jurul orei 13:00, schimburile se perfectau la 4,4445 – 4,4460 lei/euro.
In acelasi timp, valutele din regiune afisau pierderi de circa 0,8%, dupa ce discutiile din Grecia privind formarea unei coalitii au intampinat duminica un nou obstacol. Temerile investitorilor privind iesirea Greciei din zona euro s-au reaprins, iar statul ar putea fi nevoit sa organizeze o noua runda de alegeri.
Pietele financiare sunt sub presiune de la inceputul saptamanii trecute, dupa ce cele doua partide principale care sustin acordul Greciei cu institutiile financiare internationale nu au reusit sa obtina impreuna majoritatea, punand sub semnul intrebarii capacitatea tarii de a respecta conditiile convenite cu creditorii externi, de a evita falimentul si de a ramane in zona euro.
Bancile comerciale practicau dobanzi de 3,78 – 4,28% pe an pentru plasamentele cu scadenta la o zi, fata de 3,66% – 4,16% la inchiderea saptamanii trecute. Dobanzile pentru sumele plasate pe termen de o saptamana sunt de 3,91 – 4,41%, usor peste cele de vineri, de 3,85% – 4,35%.
Dealerii spun ca ratele de dobanda au fost supuse unor presiuni ascendente, ca urmare a presupuselor interventii valutare recente si la asteptari pentru noi asemenea episoade.
Foto: Euro (c) Getty Images
Sursa: Mediafax