Printul miliardar saudit Al-Waleed bin Talal isi lanseaza duminica, dupa numeroase amanari, propria televiziune panaraba de stiri in direct, care promite sa difuzeze informatii obiective, in fata unor concurenti deja bine pozitionati pe acest segment de piata.
Televiziunea prin satelit Alarab va incepe sa emita duminica, la ora 13.00 GMT, de la sediul sau din Bahrain. Lansarea acestei televiziuni in limba araba a fost de mai multe ori amanata, dupa ce printul Al-Waleed, nepotul regelui Abdullah, a vorbit pentru prima data despre acest proiect, in anul 2010.
Directorul general al Alarab, Jamal Khashoggi, a refuzat sa dezvaluie bugetul televiziunii, declarand doar ca aceasta va avea un personal de 280 de angajati din 30 de tari. Biroul din Riad va fi cel mai important si va avea 20 de angajati. Prima televiziune panaraba lansata in 1996 pe acest segment, Al Jazeera din Qatar, a inceput sa aiba parte de o concurenta puternica in 2003, odata cu lansarea postului cu capital saudit Al Arabiya, detinut de grupul MBC, proprietate a seicului Waleed bin Ibrahim, nepotul regelui saudit Fahd.
Al Jazeera si Al Arabiya au fost amandoua acuzate ca reflecta prea mult opiniile proprietarilor lor, mai ales dupa Primavara araba si revoltele impotriva regimurilor autoritare din regiune. Atunci cand Qatarul a fost acuzat ca a sustinut organizatia islamista Fratii musulmani in Egipt, Arabia Saudita a declarat aceasta confrerie drept o „organizatie terorista”, iar aceste pozitii s-au reflectat in buletinele de informatii difuzate de cele doua posturi de televiziune.
Jamal Khashoggi spune ca Alarab va fi un post „obiectiv”. „Nu vom lua partea nimanui”, a declarat el pentru AFP. Jamal Khashoggi, un veteran al presei arabe, a fost obligat in 2010 sa demisioneze din functia de redactor-sef al cotidianului saudit Al-Watan, dupa ce a publicat un editorial care a provocat indignarea liderilor religiosi conservatori.
Agentia financiara americana Bloomberg isi va imparti resursele jurnalistice cu postul Alarab, fapt care va permite televiziunii saudite sa difuzeze cinci ore de informatii economice in fiecare zi. Arabia Saudita si, intr-un grad mai mic, Bahrainul, sunt criticate pentru politicile lor in privinta libertatii presei. Cazul bloggerului Raef Badaoui, condamnat in Arabia Saudita la 10 ani de inchisoare si 1.000 de lovituri de bici, pentru „insulte la adresa islamului”, continua sa starneasca indignare in lumea intreaga.
Printul Al-Waleed bin Talal incearca sa devina tot mai cunoscut in lumea araba, dar si pe plan mondial. El este un om de afaceri miliardar, foarte activ in finante, hotelarie si mass-media. Alarab va trebui, de asemenea, sa faca fata concurentei altor posturi TV mai recente, precum Sky News Arabia, France 24 si BBC Arabic, care nu au reusit insa sa capteze segmente majore din cotele de piata ale posturilor Al Jazeera si Al Arabiya.
Sursa: Mediafax