Reprezentantii medicilor de familie au anuntat, la finalul discutiilor de la Ministerul Sanatatii, ca negocierile vor continua miercuri, 7 aprilie, si ca, daca se va ajunge la un acord, se va incheia un protocol, iar de joi, se va relua eliberarea retetelor compensate si gratuite.
Liderii organizatiilor medicilor de familie au spus, dupa cele sase ore de discutii de la Ministerul Sanatatii, ca au fost identificate „cateva puncte”, ca trebuie vazut daca acestea pot fi rezolvate si daca solutiile vor fi sustinute de colegii din teritoriu. Nu exista un rezultat concret al intalnirilor, au spus liderii organizatiilor medicilor de familie, acestia sustinand ca, miercuri, ar putea fi chiar si 12 ore de discutii.
La randul sau, ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a spus ca dezbaterea, din punctul lui de vedere, „trebuia sa aiba loc mult mai devreme”. „Cred ca s-au gasit puncte de vedere, dar discutiile vor continua miercuri, in prezenta Casei Nationale de Asigurari de Sanatate”, a declarat Cseke Attila.
Doina Mihaila, liderul Patronatului Medicilor de Familie, a sustinut ca in urma discutiilor, s-a reutit sa se ajunga la anumite puncte de vedere si ca au fost identificate anumite probleme. „Probabil miercuri va fi semnat un protocol care sa aiba valoare juridica si, daca vom semna acest protocol, probabil de poimane (joi – n.r.) sa oferim retete compensate, gratuite si trimiteri”, a declarat Mihaila.
Miercuri vor fi discutate punctual normele de aplicare a contractului-cadru privind acordarea asistentei medicale pe 2010 si contractul individual semnat de fiecare furnizor de servicii cu Casa de Asigurari de Sanatate de care apartine.
Medicii de familie au anuntat, in 1 aprilie, ca nu vor semna contractul cu CNAS pana nu vor primi sumele necesare functionarii asistentei medicale primare, respectiv aproximativ 10.000 de lei pentru finantarea cabinetului, fata de media de 4.200 de lei cat sunt acum. in plus, liderii organizatiilor reprezentative ale medicilor de familie au anuntat ca, incepand din 1 aprilie, nu mai prescriu retete compensate si gratuite, intrucat nu au contractul-cadru de acordare a asistentei medicale.
Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor a cerut amanarea cu trei luni a aplicarii contractului-cadru pe 2010 pentru ca actul normativ sa poata fi dezbatut impreuna cu medicii de familie.
Contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in 2010 a fost aprobat de Guvern in sedinta din 31 martie si publicat in 1 aprilie in Monitorul Oficial. Prevederile noului contract-cadru au intrat in vigoare tot de la 1 aprilie.
Sursa: Mediafax