Medicii de familie se pregătesc să închidă cabinetele pentru cei care vin la consultaţii cu decontare de la Casele de Sănătate.
Deja medicii din Cluj şi din Mureş au anunţat că din 18 decembrie nu se vor mai face programări. Aceştia susţin că vor asigura doar consultaţii contra-cost în afara programului, iar consultaţiile online sau telefonice nu vor mai fi funcţionale.
Medicii sunt nemulţumiţi, printre altele, că au fost întârzieri de plată a serviciilor acordate în luna octombrie şi că sistemul informatic al cardului de sănătate nu funcţionează în mare parte a timpului.
Reprezentanții organizațiilor profesionale acuză Casele Județene de Asigurări de Sănătate că au achitat deconturile doar parțial. Prinși la mijloc în această dispută, pacienții se tem că nu-și vor mai putea cumpăra medicamentele compensate și vor fi nevoiți să plătească pentru consultațiile și analizele uzuale.
Un val de nemulţumiri este și în rândul celor de la DSP: sunt 25 de județe unde activitatea este deja blocată.