Prin parabola fiului risipitor (Lc 15, 1-32), ”Isus ne dezvăluie inima lui Dumnezeu, care este întotdeauna milostiv față de toți și vindecă rănile noastre pentru ca noi să ne putem iubi ca frații unii pe alții”: scrie papa Francisc în meditația pregătită pentru rugăciunea Îngerul Domnului de duminică, 30 martie a.c., în care Biserica romano-catolică proclamă pagina Evangheliei cu parabola fiului risipitor.
După ce a fost internat la spitalul ”A. Gemelli” din Roma în 14 februarie a.c. din cauza unei duble pneumonii, papa Francisc s-a întors duminica trecută la reședința sa din Casa ”Sfânta Marta” din Cetatea Vaticanului. Potrivit ultimelor informări transmise de Sala de Presă a Sfântului Scaun despre sănătatea sa, papa continuă convalescența într-un cadru clinic marcat de stabilitatea parametrilor respiratorii și motorii, continuând oxigenoterapia și înregistrând chiar unele îmbunătățiri, inclusiv în ceea ce privește capacitatea de a vorbi. În aceste zile, Sfântul Părinte însoțește prin mesaje scrise grupurile mai mari sau mai mici de pelerini care vin la Roma cu ocazia Jubileului speranței, se roagă pentru victimele dramelor care marchează viața comunității internaționale și mulțumește tuturor pentru rugăciunile înălțate la Domnului pentru refacerea sa deplină și cât mai grabnică.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, meditația pregătită de papa Francisc pentru rugăciunea Îngerul Domnului din a patra duminică a Postului Mare (după ritul roman sau latin), cu parabola fiului risipitor.
”În Evanghelia din această zi (Lc 15,1-3.11-32), Isus constată că fariseii, în loc să fie fericiți pentru că păcătoșii vin la El, se arată scandalizați și murmură pe la spatele Lui. Atunci Isus le povestește despre un tată care are doi fii: unul dintre ei pleacă de acasă, dar apoi, ajuns în sărăcie, se întoarce și este primit cu bucurie; celălalt, fiul ascultător, disprețuitor față de tatăl său, nu vrea să intre la sărbătoare. Astfel, Isus dezvăluie inima lui Dumnezeu: întotdeauna milostiv față de toți; el vindecă rănile noastre pentru ca noi să ne putem iubi unii pe alții ca frați.
Prea iubiților, să trăim acest Post Mare, cu atât mai mult în timpul Jubileului, ca pe un timp de vindecare. La fel îl trăiesc și eu, în suflet și în trup. De aceea, mulțumesc din inimă tuturor celor care, după chipul Mântuitorului, sunt mijloace de vindecare pentru aproapele lor prin cuvântul și știința lor, prin afecțiune și rugăciune. Fragilitatea și boala sunt experiențe pe care le împărtășim cu toții; cu atât mai mult, însă, suntem frați în mântuirea pe care ne-a dăruit-o Christos.
Încrezători în milostivirea lui Dumnezeu Tatăl, continuăm să ne rugăm pentru pace: în chinuita Ucraină, în Palestina, Israel, Liban, Republica Democrată Congo și Myanmar, care are, de asemenea, mult de suferit în urma cutremurului.
Urmăresc cu îngrijorare situația din Sudanul de Sud. Îmi reînnoiesc apelul sincer către toți liderii să depună toate eforturile pentru a reduce tensiunea din țară. Trebuie să lăsăm deoparte diferențele noastre și, cu curaj și responsabilitate, să ne așezăm în jurul unei mese și să ne angajăm într-un dialog constructiv. Numai în acest fel va fi posibil să alinăm suferința iubitului popor sud-sudanez și să construim un viitor de pace și stabilitate.
În Sudan, războiul continuă să facă victime nevinovate. Solicit părților implicate în conflict să pună pe primul loc salvgardarea vieții fraților lor civili și sper că vor începe cât mai curând posibil noi negocieri pentru a asigura o soluție durabilă la criză. Comunitatea internațională ar trebui să își intensifice eforturile pentru a aborda catastrofa umanitară înfricoșătoare.
Mulțumită lui Dumnezeu, există și fapte pozitive: citez ca exemplu ratificarea Acordului privind demarcarea frontierei dintre Tadjikistan și Kârgâzstan, care este o foarte bună realizare diplomatică. Încurajez ambele țări să continue pe această cale.
Maria, Maica milostivirii, să ajute familia umană să se reconcilieze în pace”.