Un grup format din 25 de publicatii informative din intreaga lume, printre care „Guardian”, „El Pais”, „Le Monde” si „China Daily”, a creat o retea intitulata „Climate Publishers Network” avand ca obiectiv colaborarea in difuzarea de stiri legate de schimbarile climatice, anunta joi ziarele britanice si spaniole mentionate.
Initiativa este coordonata de Reteaua Mondiala de Editori si urmareste sensibilizarea publicului in legatura cu aspectele ce vor fi discutate la Summitul ONU referitor la schimbarile climatice (COP 21), care va avea loc in luna decembrie la Paris.
Astfel, in urmatoarele sase luni, organele de presa participante vor face schimb gratuit de articole pe aceste teme, materialele putand fi reproduse de toti membrii retelei fara a se preocupa de problema drepturilor de autor.
Obiectivul initiativei, care va dura pana in 11 decembrie, cand va lua sfarsit reuniunea la nivel inalt din capitala Frantei, este de a oferi un volum cat mai mare de informatii, inclusiv prin intermediul unor organizatii care nu dispun de suficiente mijloace pentru a acoperi mediatic in mod corespunzator acest subiect. Fondatorii initiativei provin din Europa, Asia, America de Nord si de Sud si din Orientul Mijlociu si au orientari politice foarte diferite.
Conferinta la nivel inalt de la Paris urmareste realizarea unui acord care sa continue Protocolul de la Kyoto privind limitarea emisiilor de gaze de sera, asigurand limitarea la cel mult 2 grade Celsius a cresterii temperaturii medii globale pana la sfarsitul acestui secol. „La Paris, in decembrie, este in joc transformarea lumii”, a declarat miercuri, presedintele francez, François Hollande.
Sursa: Agerpres