Printre cele 20 de "tricolore", aflate in cantonamentul de la Ploiesti, se afla si Melinda Geiger, interul dreapta de la HCM Baia Mare, jucatoare ce a debutat in echipa nationala de senioare saptamana trecuta la Trofeul "Carpati" de la Cluj-Napoca.
Din lot ar fi trebuit sa faca parte si o alta handbalista baimareana, Camelia Balint, insa ea s-a accidentat la Trofeul "Carpati" si a ramas acasa pentru a urma un program de recuperare.
Lotul pe care antrenorii Gheorghe Tadici si Dumitru Musi il au la dispozitie este urmatorul: Luminita Hutupan Dinu, Terezia Tamas Paslaru (ambele de la Oltchim), Talida Tolnai (HC Zalau) – portari, Valentina Elisei Ardean, Ramona Farcau Maier, Adriana Nechita, Iulia Puscasu (toate de la Oltchim), Elena Avadanii (Rulmentul Brasov) – extreme, Ionela Galca, Oana Manea (ambele de la Oltchim), Raluca Ivan (HC Zalau) – pivoti, Steluta Luca, Valeria Motogna Bese, Adina Meirosu (Oltchim), Melinda Geiger (HCM Baia Mare), Daniela Crap (HC Zalau), Carmen Cartas (CSM Cetate Deva) – interi, Cristina Neagu (Rulmentul), Roxana Gheorghe Cherascu si Mihaela Tivadar (Oltchim) – centri.
Din cele 20 de jucatoare aflate in pregatire vor face deplasarea la Cupa Mondiala doar 16, iar Cristina Varzaru (extrema dreapta a echipei Viborg) se va alatura lotului in Danemarca. Romania va juca la Cupa Mondiala in faza grupelor cu Danemarca, Suedia si Polonia, primul meci fiind programat pe 14 noiembrie (cu Polonia).
Sursa: Daniel Kotecz