Este alertă epidemiologică în Maramureş. Cursurile de la toate şcolile din Baia Mare au fost suspendate. Decizia a venit după ce doi elevi au fost diagnosticaţi cu meningită. Unul dintre adolescenți a fost transferat la Cluj. Starea lui a devenit critică, are insuficiență multiplă de organe.
Starea băiatului de 15 ani transferat de la Baia Mare la Cluj este critică. El este internat în Secția de Terapie Intensivă de la Spitalul de copii de aproape o săptămână. Medici spun că are insuficiență multiplă de organe.
Celălalt elev este internat la Boli Infecțioase, în Baia Mare.
Întreg orașul Baia Mare este în alertă epidemiologică după ce cei doi elevi au fost diagnosticați cu meningită. Toate unitățile de învățământ au fost închise, iar cursurile se desfășoară online.
Joi se vor deschise școlile. Acțiunea de trecere temporară în on-line, desfășurată între 2 și 4 decembrie, a permis realizarea unor ample operațiuni de dezinfecție în toate școlile
Potrivit DSP Maramureș, între cele două cazuri ar exista o legătură. Este vorba de un bal al bobocilor organizat în 22 noiembrie la care au participat aproape 800 de elevi.