„Cu profundă tristețe în suflet am primit vestea trecerii în neființă a domnului Decebal Traian Remeș, cel care a deținut, pe rând, între anii 1992 și 1995, funcția de consilier județean, președinte și vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, fiind apoi ministru al Finanțelor Publice între anii 1999 – 2000 și ministru al Agriculturii în anul 2007.
Maramureșul a pierdut un om de valoare, un om care a a ales calea eternității, lăsând însă o impresie adâncă în sufletele celor care l-au cunoscut și l-au admirat pentru felul în care a știut mereu să lupte pentru drepturile tuturor maramureșenilor. Vom păstra cu recunoștință în inimile noastre amintirea unui om care și-a adus contribuția la dezvoltarea comunității noastre, care a luptat pentru bunăstare și dreptate, care a înfruntat nenumărate piedici din iubire pentru Maramureș și pentru maramureșeni.
În aceste momente pline de durere și întristare, suntem cu inima alături de familia îndoliată, adresând gânduri de compasiune și mângâiere. Dumnezeu să-l odihnească în rândul celor drepți!”
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș