Cu profundă tristețe, vă aducem la cunoștință faptul că marele poet basarabean, domnul academician Nicolae Dabija, a trecut la cele veșnice.
Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramureșului și Sătmarului, dimpreună cu părinții slujitori din Sfânta noastra Episcopie alături de oamenii de cultură din Eparhia noastră și a corpului academic din Republica Moldova, transmit un mesaj de condoleanțe, mângâiere și alinare sufletească pentru familia îndoliată.
Amintim faptul că la data de 5 noiembrie 2015, a celei de a XXV-a aniversare a „Zilelor Poessis” organizate de către Direcția pentru Cultură a Județului Satu Mare și desfășurată la Castelul Karolyi din Municipiul Carei, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, a conferit domnului academician Nicolae Dabija cea mai înaltă distincție pentru mireni a Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, și anume „Crucea Voievodală Maramureșeană” însoțită de Gramata Episcopală, în semn de înaltă apreciere și pretuire pentru activitatea academică și literară, pentru lupta dusă de-a lungul deceniilor pentru păstrarea culturii, limbii, credinței și valorilor sfinte românești, pentru cultura și unitatea românilor.
Mai menționăm că Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a întâlnit, pentru prima dată, în Republica Moldova, cu domnul Nicolae Dabija – poet al craiului și al neamului -, în urmă cu peste 25 de ani.
„În anul acela când l-am întâlnit pe Acad. Nicolae Dabija la Carei, invitat de Direcția pentru Cultură a Județului Satu Mare, era în plină desfășurare războiul iconoclast de înlăturare a icoanelor din școlile românești. Referindu-se la acest subiect ne-a povestit un episod cutremurător din copilăria lui pe care cred că este de mult folos să-l oferim tinerilor din România:
„După ocuparea Basarabiei de către URSS în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, la data de 23 august 1939, umblau prin satele și comunile din toată Basarabia, comandouri de tineri bolșevici (comuniști) care erau însoțiți și protejați de miliția înarmată. Tinerii bolșevici intrau în casele românești și smulgeau toate icoanele sfinților și crucile de pe pereți apoi le aduceau în centrul localității și le dădeau foc. Nimeni nu se putea împotrivi. Mama, tata și eu, împreună cu fratele mai mic îngenuncheam în continuare să ne rugăm la cuiele unde fuseseră atârnate icoanele familiei. Nu aveam voie să avem cărți sfinte sau calendare creștinești. Părinții știau din tradiție și din bătrâni când sunt sărbătorile, când e Postul Mare, și ne pregăteau pentru ziua de Paști. Îmi amintesc că într-un an de Paști, ne-am culcat seara cu nerăbdare să sărbătorim Paștile a doua zi așa cum puteam, cu o masă modestă de Paști, cu ouă roșii și să cântăm „Hristos a înviat!”.
Dimineață, fratele meu mai mic, m-a mișcat ca să mă trezească zicându-mi: „Nicolae, scoală-te că-i mâine!”; adică este ziua de Paști.
A încheiat această poveste dramatică cu îndemnul: „Să avem grijă să nu ni se mai întâmple așa ceva!”
Oare globalismul comunist nu ne propune reîntoarcerea la acele vremuri de restrîngere a libertății de conștiință și de credință? Să stăm bine, să luăm aminte!”
(din relatarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului)
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească cu drepții întru Împărăția Sa!
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
– Servicii de creare site web
