Ionuț Petreuș, un băiat de 16 ani din Poienile Izei, județul Maramureș, a murit noaptea trecută, la scurt timp după ce a fost adus din Italia cu un avion ambulanță. Ultima dorință a adolescentului a fost să fie adus acasă, în România.
Imediat ce a ajuns în țară, Ionuț Petreuș, care era elev la Colegiul Național “Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, s-a stins.
Tânărul suferea de o boală autoimună, iar starea lui de sănătate s-a agravat din cauza unor complicații apărute în urma unei intervenții chirurgicale pe care a suferit-o în Italia.
Cu câteva ore înainte să moară, băiatul de 16 ani a postat un mesaj cutremurător pe Facebook, prin care și-a luat rămas bun de la familie, prieteni, colegi și profesori.
Reprezentanții de la Asociația Blondie au anunțat prin intermediul paginii de facebook că: „Nu am strâns întreaga sumă, însă pentru încrederea pe care compania aeriană o are în noi, au acceptat să facem plata luni. Mai avem timp până luni. Multă recunoștință tuturor celor care îl aduceți pe Ionuț acasă!”
De asemenea, Asociația Blondie face apel către cei cu sufletul mare care pot oferi o mână de ajutor să doneze:
„Puteti dona și în contul de Revolut +40 757 494 293. Am reușit să găsim un avion disponibil cu costul de 14.500
Va rugam ajutați-ne sa nu îi lasam în urma! Ambulanta aeriana ne costa în jur de 17.000 euro.
Sunt sigura ca putem strânge banii ăștia pana mâine!
Asociatia Blondie – Împarte pentru alta parte
RO37INGB0000999909096711 RON
RO34INGB0000999909096765 EURO
deschise la ING BANK.”