În ideea că-şi va păstra energia pentru sezonul de iarbă, unde ţinteşte un nou trofeu la Wimbledon, Roger Federer a transmis că nu va juca niciun meci pe zgură, suprafaţă pe care corpul îi este solicitat mult mai mult. Hotărârea sa nu a fost privită cu ochi buni de Ion Ţiriac, iar omul de afaceri a criticat decizia fostului lider mondial. Elvețianul nu i-a rămas dator propietarului turneului de la Madrid și îi amintește acestuia că are o vârstă înaintată, iar deciziile sale ar trebui să fie mult mai ușor de înțeles.
„Există libertatea de exprimare și fiecare poate spune ce vrea! Nu sunt de acord cu cei care spun că trebuia să joc. Ei bine, am niște standarde ridicate și vreau ca oamenii să-l vadă pe cel mai bun Roger Federer. Sunt bine, dar am nevoie de o perioadă de pregătire pentru a ține pasul cu ceilalți. Oamenii uită că uneori nu este atât de simplu. În plus, am patru copii alături de care vreau să-mi petrec timpul.
Îmi pare rău, dar am fost în circuit pentru aproape 20 de ani, iar timp de 17 ani am jucat din ianuarie până în noiembrie. Eu nu am făcut precum Hewitt sau Roddick… Dacă vreau să joc cât mai mult timp, am nevoie de pauze. Înțeleg frustrarea unor directori de turnee, inclusiv cei pentru care am făcut atâtea… Dar cred că m-ar fi putut proteja spunând că Roger este liber să decidă. Criticile au mers prea departe!”, a spus Federer pentru Blick.
„Roger Federer este cu siguranță cel mai bun jucător din istorie, dar nu se comportă corect! Nu e corect ce mi-a făcut! Nu cred că abordarea sa este una dreaptă. Pur și simplu își alege turneele la care joacă.
Este greu de imaginat acest lucru în alte sporturi. Cum ar fi ca Lewis Hamilton să spună că nu merge la cinci curse de Formula 1 pentru că nu are chef?”, spunea Țiriac pentru ediția tiparită a cotidianului Sport Bild.
Roger Federer a revenit în circuit, iar în această săptămână evoluează în turneul pe iarbă de la Stuttgart. În turul secund al turneului de la Stuttgart, Roger Federer l-a învins cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2, pe germanul Mischa Zverev. Acceptat direct în optimi, Federer, care este principalul favorit al competiţiei, a stat pe teren o oră şi 33 de minute.
Următorul adversar al lui Roger Federer va fi argentinianul Guido Pella, partidă care se va disputa vineri, dup[ ora 16:00.
Dacă va ajunge în finală la Stuttgart, Federer, va reveni pe locul I ATP, poziţie pe care a mai ocupat-o timp de 309 săptămâni.
Digisport