Ministrul Sănătății Sorina Pintea a transmis un mesaj colegilor de breaslă, farmaciștilor, de ziua lor. Oficialul i-a asigurat de sprijin total, dar și de o îmbunătățire a legislației în domeniu.
„25 septembrie este Ziua Mondială a Farmacistului, un bun prilej pentru a aduce un gând de mulțumire și respect celor aproape 25 000 de profesioniști care lucrează în acest domeniu în România.
Profesia de farmacist este una nobilă, la fel ca a medicului, cele două completându-se reciproc în beneficiul pacientului. Este greșit să gândim că farmacia înseamnă vânzare de medicamente. Farmacia este locul unde pui toate cunoștințele în slujba pacientului, pentru ca tratamentul medicamentos prescris acestuia să funcționeze cât mai bine și să i se amelioreze starea de sănătate
Alături de ceilalți profesioniști din sistem, farmacistul este un consilier și un ghid al pacientului în utilizarea medicației.
În ultimii 2 ani am făcut pași importanți și am regândit cadrul legislativ în acest domeniu și am aprobat o nouă Lege a farmaciei, iar împreună cu reprezentanții farmaciștilor vom lucra pentru a îmbunătăți condițiile din acest domeniu.
Vreau să vă asigur de întreg sprijinul și dorința mea pentru continuarea colaborării și a dialogului astfel încât pacienții să poată beneficia de servicii medicale, dar și farmaceutice la nivel european, iar profesioniștii din sistem de condiții optime de muncă, așa cum merită.”, a spus Sorina Pintea, Ministrul Sănătății.