Dragi maramureșeni, dragi români,
Marele patriot Ioan Rațiu spunea că „Existenţa unui popor nu se discută, ci se afirma” și, de aceea, Marea Unire din 1918 a fost si va rămâne pagina cea mai importantă a istoriei noastre recente, măreția si unicitatea ei derivând din faptul că nu a fost opera niciunui om politic, guvern sau partid. Deoarece așa cum bine știm, Unirea de la 1 Decembrie 1918 a fost expresia voinței întregii națiuni române, realizată după secole de așteptări, nazuință alimentată de elanul izvorat din conștiința neamului greu încercat, sentiment preluat cu o inteligență politică remarcabilă de lideri politici ai vremurilor, patrioți fără doctrine sau ideologii partinice.
Realizarea unității României prin cuprinderea în granițele sale a tuturor românilor nedrept despărțiți de valurile istoriei nu a fost opera unui lider sau a unei generații anume. Marea Unire a fost rezultatul obiectiv și firesc al luptelor purtate vreme de mai multe secole de cei mai luminați, erudiți și patrioți fii ai neamului, fapte legitimate și prin sângele vărsat de soldații români, pe toate câmpurile de bătălie ale zbuciumatei noastre istorii.
Nici maramureșenii nu au făcut excepție de la emoția generată de evenimentele anului 1918, cuprinși fiind de flacăra care ardea în inimile încercate și mult prea des umilite. Românii de pe meleagurile noastre au răspuns cu entuziasm la chemarea națiunii plecând la Alba Iulia pentru a afirma cu tarie voința urmașilor dacilor liberi, a zecilor de mii de români din Țara Lăpușului, Chioarului, Codrului, a Maramureșului istoric, dar și a fraților de pe ambele maluri ale râului Tisa. De aceea, numele delegaților noștri va rămâne veșnic în memoria și inimile noastre, datorită faptului că ne vom mândri de-a pururi cu Gheorghe Pop de Băsești, Vasile Lucaciu, Iuliu Ardelean, Ilie Lazar, Vasile Chindriș, George Bârlea, Gavril Coman, Vasile Timiș Filipan și cu toți ceilalți care au contribuit la pregătirea, desfășurarea și consolidarea actului de naștere al statului unitar modern.
La ceas aniversar și moment de bilanț al unui secol zbuciumat, vă chem pe voi, urmașii si beneficiarii faptelor înaintașilor noștri, să strângem rândurile în jurul simbolurilor și valorilor noastre naționale, ca gest de respect dar și de responsabilitate față de cei cărora le datorăm libertatea noastră de astăzi. Fie ca memoria lor să fie nepieritoare, iar noi să fim vrednici de faptele și jertfa lor, continuând într-un arc peste timp mareția natiei române, pentru că, așa cum zicea Octavian Paler: „România este patria mea, restul sunt doar niste țări”.
La Mulţi Ani, Maramureș, La Mulți Ani, România!
Gabriel Zetea,
Președintele Consiliului Județean Maramureș
Felicitări pt podul de la Ulmeni, la ce oră e inaugurarea ?