Mesajul transcris al Preasfinţitului Părinte IUSTIN, adresat cu prilejul Sărbătorii Sfintelor Paşti

Mesajul transcris al Preasfinţitului Părinte IUSTIN, adresat clerului şi credincioşilor din cuprinsul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, cu prilejul Sărbătorii Sfintelor Paşti, 2020

De asemenea, mesajul poate fi ascultat în format audio-video pe Pagina oficială de Facebook precum și pe 👉 canalul de YouTube: https://youtu.be/dJr0rchZ5zU

Suntem la capătul celor patruzeci de zile de post aspru și la încheierea săptămânii Sfintelor Pătimiri. Anul acesta a fost un post altfel, deoarece, iată, ne-a adus Dumnezeu într-o stare de postire fără egal, și anume datorită pericolului infestării cu coronavirus, starea de urgență instituită la nivelul întregii tării și la nivelul multor națiuni și multor popoare din lumea întreagă, i-a adus pe oameni într-o stare de izolare totală, de însingurare și de înstrăinare. Pe de o parte, acest lucru este o tristețe și un lucru care nu ne aduce bucurie, însă, pe de altă parte din punct de vedere duhovnicesc, această pedagogie divină în care Dumnezeu ne-a chemat să intrăm în cămara familiei noastre, în locul cel mai intim al casei noastre și să fim împreună în familie, bunici, părinți, copii sau nepoți, a făcut ca postirea noastră să fie mai intensă, mai adecvată, să fie mai adevărată. De ce? Pentru că în perioada Postului Mare, Biserica ne învață și îndeamnă să renunțăm la petrecerile lumești, la ospețe, la bucurii necreștine, la atitudini și manifestări instinctuale, sau pământești, sau păcătoase, și cu toate acestea, deși la țară se păzesc aceste rânduieli și tradiții sfinte, la oraș, foarte adesea, nu se ține cont de ele.

Dumnezeu a făcut ca toți să intrăm în cămara noastră, în familia noastră, în casa noastră, indiferent că suntem la curte sau la bloc, și să rămânem în această stare de separare și de izolare. Partea negativă este că toți am suferit foarte mult, mai ales cei de la oraș, la țară aproape că nici nu se simte acest lucru fiindcă oamenii au curtea lor, ograda lor, au grădină, au ogor, au lucrările de primăvară. Cel mai greu este la oraș să trăiești această stare de izolare și de frustrare. Cu toate acestea, partea pozitivă a acestei situații nemaitrăite până acum de noi poate fi una benefică pentru viața creștină: și anume, ne-am reîntors în familie din împrăștierea lumii, ne-am reîntors în casă, intimitatea casei, din anonimatul străzii, din anonimatul mulțimilor, din anonimatul public, ne-am regăsit în iubirea din familie, în normaliatatea familiei și în interiorul unor sentimente pe care parcă le-am uitat. Ne-am regăsit în aceeași credință, în aceleași îngrijorări, în aceleași bucurii, în aceleași necazuri și am trăit împreună acest post, într-o spiritualitate totală. Nu am mai pus accent pe viața biologică, fizică, ci am pus accent pe viața teologică, viața spirituală. Am trăit mai intens spiritualitatea noastră, am avut nevoie de lucruri mai puține. Am înțeles în această perioadă cât este de mică distanța dintre firesc și catastrofă, cât este de subțire linia dintre viață și moarte. Cât de puține ne trebuiesc ca să fim fericiți, însă cele care ne trebuiesc ca să fim fericiți sunt esențiale, existențiale; ne trebuie o țară, în care să știm că ne-am născut, și pe care trebuie să o iubim și să o prețuim ca o moștenire strămoșească. Ne trebuie o Biserică; Biserica noastră Ortodoxă strămoșească, care are chipul mamei, care este cu noi în toate momentele, suferă cu cei ce suferă și se bucură cu cei ce se bucură; plânge cu cei ce plâng și trăiește toate momentele și evenimentele personale ale fiecărei familii și a fiecărei comunități și a națiunii întregi. Aceasta este Biserica de care avem nevoie!

Avem nevoie de un neam, ca să simtă cum simțim noi, să trăiască în duhul nostru, duhul strămoșilor. Avem nevoie de familie, familia cea mică sau biserica de acasă, care este cuibul unde ne-am născut, în care am crescut și de unde am zburat în lume; familia este mângâierea și ocrotirea, mama și tata, bunicii și părinții.

Avem nevoie de o casă, de acasă, de casa în care ne-am născut și în care am crescut, cu ograda ei, cu grădina, cu ogorul, cu toate frumusețile și toate amintirile și cu nostalgiile ei; toate aceste lucruri sunt cele de care am conștientizat că avem nevoie în primul rând și că sunt esențiale; restul, toată alergătura noastră, uneori de ani, de zeci de ani, de o viață întreagă, în câteva momente și în câteva clipe se risipesc și nu mai au nici un rost dacă nu le simțim și nu le avem pe cele esențiale. Și Dumnezeu ne-a dăruit în aceste zile, în această perioadă, înțelepciune să descifrăm sensul vieții și bucuriile care ne fac fericiți. De aceea cred că am trăit această vreme în care să revenim la cumințenie, la normalitate, la bunătate, la iubire, la iubire, la blândețe, la iertare și solidaritate creștină.

Și iată, sunt Paști, este sărbătoarea ce plină de lumină a Învierii Domnului! O sărbătoare cutremurătoare, care, prin Pătimirea, Răstignirea, Moartea și Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a cutremurat cerul și pământul și cele de sub pământ. S-a cutremurat iadul pentru că lumina și adevărul Învierii au pătruns acolo. Au zdrobit iadul și au eliberat pe strămoșii cei din veac adormiți. Au cutremurat Universul întreg și l-a restaurat, l-a luminat, acest adevăr etern și veșnic și cutremurător, de netăgăduit. A așezat Universul întreg, cerul și pământul pe axa vieții. Pământul și universul erau destabilizate; cel rău le-a așezat pe axa morții, a infernului, a deznădejdii, a pierii. Învierea lui Hristos a reașezat Universul, pământul și umanitatea pe axa vieții; care este Dumnezeu; Dumnezeu este Viața și Dătătorul vieții, este Viața vieții noastre.

În acest moment, Învierea devine adevărul suprem, adevărul despre care a vorbit Iisus Hristos în fața lui Pilat. A întrebat, Pilat: „ce este adevărul?” ; iar Mântuitorul a răspuns: „veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi!” Acesta este adevărul. Că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, că S-a întrupat, că a pătimit, că S-a răstignit, că S-a îngropat, a murit și că a Înviat a treia zi. Acesta este adevărul. Iar după Învierea lui Hristos nu mai există moarte veșnică, nu mai există iad pentru cei ce cred în El. Învierea lui Hristos este izbăvirea de îngrijorare și teamă. De aceea, de Paști nu putem fi triști, nu putem să fim îngrijorați, sau îngroziți; ci de Paști trebuie să fim plini de bucurie. Ce a zis Mântuitorul după Înviere? „Bucurați-vă și nu vă temeți! Am biruit!” Acesta este mesajul cu care a revenit Hristos în sânul Apostolilor, și pe care l-a adresat mironosițelor femei, Apostolilor, și prin ei, lumii întregi. Mesajul de încurajare, de pace, de binecuvântare, de lipsă de teamă. Dar le-a dăruit și un mandat: „iată, spuneți, am biruit, iată spuneți, Hristos este viu!”. Acest mesaj l-am primit la Învierea lui Hristos prin Mântuitorul, prin Apostoli și prin mironosițele femei, iar acest mesaj ne dă tărie. Acest mesaj de fiecare dată, luminează cerul și pământul, le cutremură, le luminează și le restaurează. Omenirea nu mai este sortită iadului și morții veșnice ci este sortită Învierii și vieții veșnice în lumina și slava Preasfintei Treimi.

Suntem în această perioadă în care unii suferă, unii sunt pe patul spitalelor și în pericol de moarte. Alții au plecat din cauza acestei boli și molime cumplite; și-au încheiat viața aceasta pământească; au fost plânși în tăcere de cei dragi ai lor. Au fost ocrotiți și îngrijiți până la epuizare și uneori până la moarte de medici și de preoți. Au fost plânși de neamul lor, de familia lor. Au fost plânși de toate neamurile pământului pentru că s-au stins în această vreme grea în care nici înmormântările nu au mai putut avea solemnitatea pe care o au și să arătăm celor plecați iubirea pe care o arătăm noi creștinii când pleacă din lumea aceasta în lumea lui Dumnezeu. Pe toți aceștia îi purtăm în sufletele noastre, suntem solidari cu ei; cu cei din Sistemul de Sănătate, cu cei din spitale, cu cei bolnavi, pe morți îi plângem și Îl rugăm pe Hristos să-i așeze în lumina Preasfintei Treimi; ca pe cei rămași să-i mângâie, să îi ajute pe cei ce îi îngrijesc pe cei bolnavi; pe toți îi purtăm în rugăciunile noastre dar și în bucuria noastră pascală. Nu îi uităm! Tuturor le trimitem gândurile noastre bune și darul nostru de Sfintele Paști. Pe toți îi salutăm cu cuvintele Hristos a înviat, fiindcă și pentru ei a înviat Hristos, deși trăiesc iadul deznădejdii în situații limită. Dar pentru toți a înviat Hristos! Pe toți îi purtăm în suflet!

Îi purtăm în suflet pe cei bătrâni ai noștri care sunt memoria vie a familiei, a comunității, a neamului. Bătrânii noștri sunt o istorie, o carte deschisă. Datorită vieții lor trăite în vremuri grele, în timpul comunismului, când au mărturisit credința și pe Hristos cel Răstignit și Înviat, în timpuri mult mai grele decât acestea, datorită vieții lor, mărturisirii lor, dârzeniei și credinței lor puternice și nădejdii că Dumnezeu ne va elibera, Dumnezeu ne-a eliberat și ne-a dăruit o Românie creștină, o Românie binecuvântată. Să-i ocrotim și să-i iubim pentru că datorită vieții și rugăciunilor lor Dumnezeu ne va dărui înțelepciune să ducem mai departe Țara, Neamul și Biserica; să ducem mai departe, din generație în generație, dăinuirea și nemurirea acestui neam.

Să îi cuprindem în dragostea noastră pe cei ce sunt departe și nu au putut să vină acasă, de Paște. Durerea lor că sunt despărțiți de familie, de părinți, de bunici, de copii este mai mare decât pericolul îmbolnăvirii. Ei trăiesc o dramă și o durere mai mare decât faptul că ar fi putut veni acasă și s-ar fi putut expune și îmbolăvi și i-ar fi putut expune și pe ceilalți. E firesc, acest pericol există, dar durerea din inimile și sufletele lor că sunt despărțiți de cei dragi este mult mai mare decât pericolul și îngrijorarea. Pe toți trebuie să îi purtăm și să ne rugăm pentru ei lui Dumnezeu să-i țină sănătoși și să ni-i aducă sănătoși acasă atunci când vremurile se vor limpezi și pericolele vor trece. Toți vom trece de aceste pericole și să ne reunim împreună, din nou, de sărbători; ne vom reuni în viața de familie, în jurul lui Hristos, în jurul altarelor și al bisericilor noastre, în jurul cimitirelor, în sărbători, în tradiții și obiceiuri sfinte și binecuvântate care înnobilează și sfințesc sufletul nostru românesc, pentru că nicăieri nu sunt Sărbătorile mai frumoase ca și acasă. Nicăieri nu este căldura mai mare decât cea din brațele Mamei, mama care ne-a născut și mama duhovnicească, Biserica. Nicăieri nu putem simți Învierea ca în pământul în care ne dorm moșii și strămoșii noștri, și în care punem o lumânare la cimitire, la crucile lor. Nicăieri nu putem învia la cea de-a Doua venire a Domnului decât în pământul unde ne-am născut; numai de acolo vom auzi glasul lui Hristos și vom învia. De aceea îi purtăm în rugăciuni și ne rugăm să-i readucă Dumnezeu sănătoși pe toți, acasă.

Să fim de Sfintele Sărbători fiecare acasă, acolo unde ne găsim. Să nu fim triști, ci să fim luminoși, să fim bucuroși. Hristos a alungat teama, a alungat întunericul, și le-a înlocuit cu pacea, bucuria și entuziasmul de a vesti că Hristos este viu. Hristos a înlocuit întunericul cu lumina. Să răspândim lumina care, iată, și anul acesta, vine de la mormântul cel dătător de viață din Ierusalim. Să o răspândim în toate casele noastre. Noi vom fi singuri în biserici, la altarele lui Hristos, vom fi cu bisericile goale. Dumneavoastră însă veți fi la altarele lui Hristos din casele voastre pline, pline de familie, pline de frumusețea și de lumina lui Hristos. Dar, sigur, sufletele vă vor fi cernite deoarece nu sunteți împreună cu păstorii. Dar să răspândim lumina și să cântăm Învierea lui Hristos și să ne salutăm cu cuvintele Hristos a Înviat, și să răspundem Adevărat a înviat, atunci când clopotele vor bate și după ce vom primi Lumina, să cântăm cu toții să răsune toată România, toate orașele, toate satele, toate văile, toți munții României, munții Carpați care sunt un fel de altar al României creștine. Să răsune de Învierea lui Hristos și să răspândească lumină în întreg Universul și să vindece umanitatea de această boală molipsitoare, de îngrijorătoare și de teamă. Pentru că Lumina lui Hristos luminează tuturor, iar adevărul Învierii de 2000 de ani este și va fi mărturisit acela că Iisus Hristos Mântuitorul lumii a înviat din morți, că este Mântuitorul lumii, că este Salvatorul umanității și al Universului întreg.

Vă salutăm cu salutare frățească și părintească!

Vă dorim Sărbători binecuvântate și Îl rugăm pe Hristos să ne ajute să ne întâlnim la toate sfintele sărbători și evenimente când se vor ridica toate restricțiile, să ne întâlnim și să vă putem spune așa, cum am scris și în Pastorala de Paști, că Hristos ne-a vizitat în singurătatea noastră, în foișor, în altarele noastre, că noi L-am întâlnit, L-am văzut și că este viu!

Hristos a Înviat!

† IUSTIN
Episcopul Maramureşului şi Sătmarului