Vezi VIDEO
Vreme frumoasa va fi de Sfintele Pasti, dupa cum au anuntat meteorologii. Temperaturile vor fi ridicate, iar precipitatiile vor lipsi. Vestile bune nu sunt insa de durata pentru ca a doua zi de Pasti, vremea se schimba din nou si vin ploile. De altfel, in aceasta luna nu sunt excluse nici ninsorile, mai ales ca n-ar fi prima data cand in Maramures cad cantitati insemnate de zapada in aprilie.
Doua mase de aer puternic, una ciclonica si alta anti-ciclonica s-au intalnit, mai multe tari avand de suferit in ultimele zile de pe urma acestei evolutii a fenomenului meteorologic. Nici Maramuresul n-a scapat de aceste efecte, la nivelul judetului resimtindu-se aerul rece si inregistrandu-se precipitatii sub forma de ploaie si ninsoare. Acum situatia se schimba, spun meteorologii, iar pe final de saptamana vom avea parte de o vreme calda.
“Acum lucrurile s-au linistit, pe noi ne influenteaza foarte mult depresiunea Islandei. Vom avea temperaturi din ce in ce mai ridicate. Pana duminica putem zice ca vremea e frumoasa, e in incalzire. Temperaturile in cursul noptii in urmatoarele doua nopti ar putea sa mai scada pana in jur de 0 grade, dar sambata spre duminica, minima va fi in jur de 3 grade, iar in cursul zilei va atinge 20 de grade. Numai vreme frumoasa, fara niciun fel de precipitatii”, afirma meteorologul Eva Hindli.
A doua zi de Pasti, vremea ia din nou o intorsatura si revin ploile, iar temperaturile vor mai scadea. “Luni vine o noua masa ciclonica ce va aduce ploi si o schimbare de vreme. Luni seara vom avea o masa noroasa, vine un front umed cu precipitatii, temperaturi mai joase. In cursul zilei va fi soare, cald. Iar anti-ciclonul acesta care acum e predominant, e de inalta presiune cu intensificari de vant numai in cursul dupa-amiezii, cand se dezvolta norii de timp frumos. Nici intr-un caz nu va mai fi vantul pe care l-am simtit zilele trecute ca pe ceva foarte rece si patrunzator”, a precizat Eva Hindli.
Meteorologii avertizeaza ca aprilie nu va fi o luna constanta din punct de vedere meteorologic, ci va fi una cu foarte multe oscilatii, asa cum e cunoscuta si in popor. Nu sunt excluse nici ninsorile, mai ales ca au fost ani cand in 12-13 aprilie au cazut cantitati insemnate de zapada, la fel cum ninsori au fost semnalate pe varfurile de munti chiar si la inceputul lunii iunie.
Eva Hindli a mai aratat ca orice e posibil, insa a evitat sa se pronunte in cazul unei prognoze meteorologice pe un timp mai lung, aratand ca orice previziuni facute pe o perioada mai mare de trei zile sunt eronate.
Sursa: Camelia Tocaci