Cantitati insemnate de precipitatii sunt asteptate in Banat si in Crisana. De asemenea, pentru Maramures meteorologii anunta lapovita inc epand din aceasta seara. Directorul general al ANM, Ion Sandu, a anuntat, la comandamentul de iarna de la MAI, ca va fi emisa o atentionare cod galben de ploi, valabila de sambata seara pana luni dimineata.
Potrivit directorului Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), in Banat s-ar putea inregistra pana la 25 de litri pe metru patrat, iar in Crisana, pana la 15 litri pe metru patrat.
Sandu a mai spus ca, in acelasi interval, vor fi precipitatii si in Capitala, „mai degraba ploaie”, si in Dobrogea.
Directorul ANM a mentionat ca in Maramures ar putea fi lapovita, in timp ce in centrul tarii si la munte va fi viscol.
Joi, 13 decembrie, meteorologii au prelungit avertizarea de ger si vant pana sambata seara, 15 decembrie, ora 18.00, atentionand ca vremea va fi geroasa mai ales noaptea si dimineata in cea mai mare parte a tarii si vor fi temperaturi de la minus 15 grade in nord-est, centru si sud la minus 26 de grade in estul Transilvaniei.
Sursa: Mediafax