Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru România. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor crește semnificativ în perioada următoare și vor avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 13.02.2023 – 20.02.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar în toate regiunile.
Săptămâna 20.02.2023 – 27.02.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile extracarpatice.
Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, iar în rest se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval.
Săptămâna 27.02.2023 – 06.03.2023
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval la nivelul întregii țări.
Săptămâna 06.03.2023 – 13.03.2023
Mediile valorilor termice se vor situa peste de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor excedentare în zonele montane