Directorul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a declarat ca volume mici de precipitatii sunt asteptate in luna august, cand in zona de sud-est a tarii acestea vor fi de 10-20 de litri pe metru patrat, informeaza Rompres.
Cantitatile mici de precipitatii din zona mentionata vor continua si in luna septembrie, cand acestea vor fi intre 20-40 de litri pe metru patrat.
Cat priveste umiditatea din sol, Sandu a mentionat ca in luna iulie, in Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, Olteniei si Moldovei, in vestul Banatului, in sud-vestul si nord-vestul Transilvaniei, deficitele de apa vor atinge chiar 850-1.900 metri cubi la hectar, seceta pedologica urmand sa fie puternica si extrema. In aceasta luna deficitele de apa se situeaza undeva intre 500 si 1.200 metri cubi la hectar.
”Nu putem spune ca impactul cantitatilor de apa cazute pana in prezent este in momentul de fata dramatic. Coreland insa cu prognozele constatam ca precipitatiile cazute in intervalul septembrie 2006-mai 2007 este cel mai scazut nivel din perioada 1945-1947”, a declarat Sandu. Conform ANM cantitatea medie lunara de precipitatii cazuta in luna aprilie 2007 este cea mai mica din istoria meteorologica.
Sursa: Ioana Osan