Odată cu venirea primăverii Metoda Acoperișul intră în acțiune. Infracțiunile de înșelăciune și șantaj prin Metoda Acoperișul constau în schimbarea jgheaburilor, a burlanelor și/sau a tablei de către „meșteri neautorizați”, care se oferă voluntar să facă lucrări de reparații pentru care ulterior cer sume exorbitante de bani și pe care persoanele vătămate de regulă le plătesc.
Chiar ieri, la Poliția Municipiului Baia Mare s-a prezentat un bărbat de 48 de ani din municipiu, care a sesizat faptul că a fost victima unei astfel de înșelătorii. Din declarațiile persoanei vătămate, a reieșit faptul că, în jurul orei 10.30, aflându-se la domiciliu, persoane necunoscute l-au abordat dacă ar fi interesat să îi fie schimbate jgheaburile, contra sumei de 250 de lei, adăugându-se manopera. Victima a acceptat, iar la final, când a sosit momentul comunicării costului lucrării, suma finală solicitată a ajuns la 24.000 de lei. ”Meseriașii” ar fi început să recurgă la amenințări iar, ulterior, s-a ajuns la înțelegerea plății totale de 10.000 de lei. Persoana vătămată le-a înmânat 3.000 de lei, urmând să le achite restul banilor în cursul aceleași zilei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj și continuă cercetările pentru identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei și tragerea acestora la răspundere penală.
Pentru a evita victimizarea prin această metodă, polițiștii vă sfătuiesc să:
– evitați să realizați lucrări cu persoane neautorizate sau pe care nu le cunoașteți, mai ales cu cei care se oferă benevol în a vă face diferite reparații. „Bunăvoința” acestora costă scump! Lucrările efectuate de aceștia sunt de proastă calitate întrucât folosesc tablă cu parametri tehnici suboptimali (pentru ca proprietarii să aibă nevoie din nou de serviciile lor);
– refuzați să primiți în locuință, respectiv în curtea casei persoane care pretind că vă fac lucrări de amploare cu prețuri derizorii, ca în final prețul să se modifice exponențial;
– ÎNCHEIAȚI UN CONTRACT SCRIS ÎN PREALABIL, conținând tarifele și COSTUL TOTAL al lucrării;
– persoanele care doresc să vă înșele sunt actori foarte buni, au un simț natural în a identifica victimele și știu cum să manipuleze pentru a-și atinge scopul. Cele mai vulnerabile persoane sunt cele în vârstă pe care infractorii le pot manipula cu ușurință.
– preveniți-vă vecinii, rudele, cunoscuții, orice persoană pretabilă a fi victimă a acestor răufăcători!
– Iar dacă v-ați/ vă confruntați cu o astfel de situație SESIZAȚI POLIȚIA!