Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației au depistat un cetățean ucrainean care conducea un microbuz marca Mercedes – Benz Sprinter, în valoare de peste 29.000 lei, ce figura ca fiind căutat de autoritățile din Italia.
Ieri, 27 mai a.c., în jurul orei 11.30, în P.T.F. Siret, s-a prezentat la control, pentru efectuarea formalitățile de frontieră, Yuriy H., cetățean ucrainean, în vârstă de 37 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes-Benz Sprinter, cu număr de înmatriculare specific Ucrainei.
La controlul de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta certificatul de înmatriculare al mașinii fapt pentru care lucrătorii noștri au efectuat verificări suplimentare.
Astfel, în urma verificărilor în baza de date, s-a constatat faptul că mai multe piese ale microbuzului controlat, aparțin unui alt microbuz marca Mercedes care face obiectul unei alerte fiind bun căutat pentru confiscare sau folosit ca probă în cursul procedurilor penale, alerta fiind introdusă de către autoritățile din Italia.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar microbuzul în valoare de 29.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.
Comments 1