Vezi VIDEO
Detinatorii de caini trebuie sa isi microcipeze patrupedele si sa le inregistreze in Registrul Evidentei Cainilor cu Stapan. Termenul initial era pana la finele anului 2014, insa ulterior s-a obtinut o derogare, astfel incat proprietarii cainilor mai au la dispozitie aproape doua luni pentru a se achita de aceasta sarcina.
Medicii veterinari spera ca vor obtine inca o prelungire a acestui termen, in conditiile in care au intampinat o oarecare reticenta din partea detinatorilor de patrupede, care au refuzat microciparea din cauza resurselor financiare insuficiente.
Actiunea de microcipare a cainilor se afla pe ultima suta de metri daca se iau in considerare termenele fixate prin ordinul Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Maramures (ANSVSA). Medicii veterinari spun ca pana la finele lunii februarie ar trebui sa incheie aceasta procedura, numai ca de multe ori se lovesc de refuzul proprietarilor de patrupede, care invoca lipsa banilor.
„Actiunea de microcipare se desfasoara dupa legislatia in vigoare, conform ordinului Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare din 2014, cu prelungire pana in 28 februarie 2015. Avem un time-out fata de cum a fost la inceput programat: 31 decembrie 2014. S-a dat o prelungire pana in 28 februarie 2015. La nivel de judet se lucreaza. Acum sunt probleme pentru ca, in special in mediul rural, lucrurile decurg destul de greoi, in sensul ca nu toti proprietarii de caini sunt dispusi sa plateasca microciparea cainilor”, a declarat presedintele Colegiului Medicilor Veterinari Maramures, Corneliu Talos.
Tarifele pentru microcipare variaza in functie de cabinetele medicilor veterinari. Taxa se apropie in unele situatii de 50 de lei sau chiar depaseste aceasta suma, desi recomandarea facuta de catre conducerea Colegiului Medicilor Veterinari a fost ca tariful sa nu depaseasca 30 de lei. Acesta este de altfel motivul pentru care multi dintre proprietarii cainilor s-au opus actiunii de microcipare. In aceste conditii, medicii veterinari cer inca o prelungire a termenului pana la care trebuie finalizata procedura. In caz contrar, refuzul se poate sanctiona cu amenzi de pana la 5.000 de lei.
„Vor fi si masuri coercitive, dar sa vedem ce se intampla pana la finele lunii februarie, daca nu vor aparea alte ordine legate de aceasta microcipare. Eu intrevad o prelungire a ei pana in 31 decembrie 2015. Sugestia noastra asta a fost catre ANSVSA, sa prelungeasca pana in 31 decembrie 2015. S-au facut demersuri si pe linie de colegiu si de patronate”, a precizat Corneliu Talos.
La ora actuala, in mediul rural din Maramures au fost microcipati in jur de 20% dintre caini, iar in mediul urban cam 30%. Medicii veterinari spun ca microciparea e importanta pentru a se avea o evidenta clara a bolilor animalului, a vaccinarilor, dar si a miscarii patrupedelor.
Sursa: Camelia Tocaci