Orice abonat de telefonie poate migra, incepand de azi, 21 octombrie, intr-o alta retea fara sa isi schimbe numarul de telefon. Astfel, utilizatorii de cartele, abonatii la operator fix sau mobil, toti cei care folosesc serviciile de telefonie din Romania isi vor putea pastra numerele daca schimba furnizorul de servicii. O solicitare va intra in vigoare dupa zece zile de la depunerea cererii la furnizorul la care este abonat.
Operatorii de telefonie fixa care vor prelua un abonat dintr-o alta retea de telefonie fixa vor plati 13 euro pentru pentru fiecare numar portat, in timp ce in reteaua mobila tariful va fi cu doi euro mai mic, adica 11 euro. Operatorul poate oferi abonatului gratuit serviciul de portare sau poate percepe un anumit tarif.
Pentru informarea corecta a utilizatorilor cu privire la procesul de pastrare a numerelor, companiile de telefonie vor oferi informatii gratuit prin serviciul de relatii cu clientii.
Faptul ca un abonat va avea acelasi numar de telefon, indiferent de retea, ar putea crea confuzie in randul clientilor, intrucat apelantul care formeaza numarul nu va mai sti exact in ce retea este cel catre care se indreapta apelul. Tocmai de aceea, s-a anuntat introducerea unui ton distinctiv pentru avertizarea celor care suna la un numar de telefon care a fost intr-o alta retea.
Sursa: Ioana Osan
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult