Vezi VIDEO
Liberalii maramureseni au pierdut un vicepresedinte la nivel judetean, in timp ce taranistii au castigat unul. Este vorba de Dorel Iacob, liderul PNL Tautii Magheraus. Politicianul si-a facut astazi, 26 aprilie, intrarea oficiala in PNTCD, pe o functie de conducere, urmand sa fie si candidatul partidului la functia de primar din orasul invecinat municipiului Baia Mare. Iacob a avut o plecare furtunoasa din PNL, la finele saptamanii trecute, odata cu el parasind arca USL foarte multi liberali din Tauti, dar si un grup din Targu Lapus. Conflictul intern a aparut din cauza impartirii candidaturilor cu cei de la PSD iar discutiile la sediul de partid din Baia Mare au fost unele incinse.
Fostul vicepresedinte liberal Dorel Iacob si-a dorit sa intre in cursa pentru Primaria Tauti Magheraus, insa liderii PNL Maramures au scos in fata protocolul USL, care il avantajeaza pe actualul primar PSD Anton Ardelean. Iacob a aratat ca i-a pus capac faptul ca nu s-ar fi facut nicio negociere pe listele de candidaturi pentru consiliul local si ca s-a ignorat cererea biroului local al PNL de a se merge separat la alegeri sau, eventual, cu un alt candidat din partea social-democratilor.
117 membri mutati la PNTCD
Potrivit proaspatului vicepresedinte al PNTCD Maramures, plecarea sa si a colegilor sai din PNL a fost impusa, deoarece, dupa ce si-a dat demisia din functiile detinute in partid, conducerea de la judet a numit rapid un nou birou interimar de conducere la Tauti si a decis excluderea celor care s-au opus sustinerii lui Anton Ardelean la primarie.
“Sunt 117 membri simpatizanti din Tauti care au venit alaturi de noi la PNTCD, respectiv 14 dintre cei care au ocupat functii in Biroul Permanent local”, a explicat Iacob, acuzand ca liderii PNL Maramures au permis “pesedizarea” organizatiei din Tautii Magheraus si i-au defavorizat pe membrii de partid. “Ne-au dat locul 6 pe lista pentru consiliul local iar urmatorul candidat PNL era pe 11… Cum sa accepti asa ceva?!”, a comentat el.
Reprezentantii PNTCD Maramures au precizat, astazi, ca l-au primit pe fostul vicepresedinte liberal in structurile de conducere ale filialei de partid si ca il vor promova, totodata, pentru o candidatura la Primaria Tautii Magheraus. “Am decis de asemenea ca locul patru de pe lista pentru Consiliul Judetean sa revina grupului liberal care a venit de la Tauti. Discutam si despre o pozitie pentru Consiliul Local Baia Mare”, a precizat presedintele taranist, Ioan Doru Dancus.
Demisii si in PNL Budesti
Transferurile politice dinspre USL ca urmare a conflictelor interne sunt tot mai numeroase. Taranistii au aratat ca, zilele acestea, l-au primit in partid si pe fostul presedinte al PNL Budesti, Gheorghe Negrea, impreuna cu mai multi colegi din localitate, dar si pe social-democratul Augustin Ardelean, profesor din Remetea Chioarului. Recent, de la PNL au plecat si trei consilieri locali din Dragomiresti, Grosi si Remeti, care au preferat PNTCD pentru ca partidul din care faceau parte nu le-a permis o candidatura pentru postul de primar.
Suparare mare e si la Targu Lapus, unde fostul director silvic Victor Munteanu a vrut sa impuna in cursa pentru primarie un tanar liberal. Pentru ca nu a avut castig de cauza in fata liderilor de la judet, acesta si-a anuntat retragerea din functia de lider al organizatiei locale.
“Nu ai cum sa ii impaci pe toti. Orgoliile sunt mari, insa noi trebuie sa respectam protocolul, trebuie sa respectam niste reguli. Daca asa vad ei rezolvarea lucrurilor, nu au decat sa plece, sa demisioneze! Noi le dorim ‘succesuri’ si sanatate. Avem alte chestiuni de rezolvat”, a explicat, pentru eMaramures, liderul PNL, Radu Stef, completand ca sefia organizatiei din Tauti a fost preluata, cu titlu de interimat, de catre consilierul local Titel Caosan.
Sursa: Larisa Cordea