Papa Francisc a condamnat luni cu fermitate zidurile si barierele care se ridica in Europa din cauza sosirii masive a migrantilor, apreciind ca acestea „nu sunt niciodata solutii”, relateaza AFP. Criza migratiei de acum din Europa, „cea mai importanta dupa al Doilea Razboi Mondial”, este consecinta unui lung proces provocat de razboaie si de foamete, a declarat Suveranul Pontif in cadrul unei conferinte de presa de la bordul avionului cu care se intoarce la Vatican din SUA.
„Cand ma gandesc la Africa, o percep ca pe continentul exploatat. Sclavii erau luati de acolo. Apoi, marile resurse… Iar acum, dincolo de razboaiele tribale sau nu, exista interese economice”, a spus el.
„Stiti care este soarta zidurilor? Toate se prabusesc. Astazi, maine, intr-o suta de ani”, a subliniat Papa Francisc, care a facut apel la inceputul lui septembrie la fiecare parohie de pe continent sa primeasca o familie de refugiati.
„Este adevarat ca Europa este in dificultate. Trebuie sa fim inteligenti cand vine acest val migratoriu si, este adevarat, nu e usor sa gasesti solutii. (…) Zidurile nu sunt niciodata solutii, pe cand podurile sunt”, a mai afirmat Papa Francisc.
Sursa: Agerpres