La finalul săptămânii trecute, la Alba Iulia a avut loc Gala Femeilor Liberale, eveniment desfăşurat sub egida “Ipostaze feminine la Centenar”. În cadrul galei au fost premiate femei din toată tara pentru contribuţia lor la promovarea valorilor româneşti şi pentru performanţa lor în mai multe domenii.
Mihaela Câmpan a reprezentat Judeţul Maramureş la Biroul Politic Naţional al Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) care s-a desfăşurat sâmbătă, 27 octombrie, la Alba Iulia, în calitate de co-preşedinte a OFL Maramureş.
“Am reprezentat Maramureşul la Biroul Politic Naţional desfăşurat la Alba Iulia. A fost o întâlnire plină de semnificaţie, cu o mare încărcătură emoţională din cauza locului unde s-a desfăşurat. Alba Iulia este locul unde în urmă cu 100 de ani se întregea România”, a spus Mihaela Câmpan, co-preşedinte OFL Maramureş.
Alături de doamnele liberale, la Alba Iulia, s-a aflat şi europarlamentarul Siegfried Mureșan, reprezentantul Partidului Naţional Liberal în Parlamentul European, Florica Cherecheş președinte OFL, Daniela Nicolescu secretar general şi Geanina Pistru secretar regional N-V.
“Şedinţa de Birou Politic Naţional la care am participat a fost un bun prilej să ne actualizăm bazele de date ale OFL, să pregătim Campania pentru alegerile Europarlamentare, dar şi să discutăm despre proiectele pe care le vom derula în viitorul apropiat. A fost o şedinţă tehnică, dar Maramureşul este un exemplu prin numărul semnificativ de acţiuni derulate şi majoritatea pot fi replicate la nivel naţional”, a mai spus Mihaela Câmpan.
Şedinţa de la Alba Iulia a fost ultima din acest an care a reunit reprezentantele OFL din întreaga ţară.