Mihai Șora a postat pe Facebook un mesaj de apreciere pentru Maia Sandu, președintele Republicii Moldova. Filosoful este de părere că România „are motive în plus să se uite admirativ la minunata doamnă Maia Sandu”.
„Cum să nu-ți fie drag un asemenea om? Și cine – dintre cei cu mintea limpede, simțul dreptății și al onoarei, desigur – nu ar alege-o în fruntea Statului, preferându-i cine știe ce arivist, politruc încuiat, caraghios ori șmecher?
Sunt dintre cei care cred în forța vindecătoare a exemplului… Iar România, cu rănile ei deschise și dureroase pe corpul politic, are motive în plus să se uite admirativ la minunata doamnă Maia Sandu.”, spune Mihai Șora.