Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 102 ani, a transmis un mesaj românilor pentru a-i îndemna să iasă la vot duminică, 26 mai. Mihai Şora a scris pe Facebook un mesaj în care îi îndeamnă pe români să iasă la vot, pe 26 mai, transmiţându-le ca ei să îi ia şi pe „nehotărâţi, pe leneşi, pe uituci, pe lasă-mă-să-te-las şi pierde-vară“. Alături de text a postat şi un video ce reprezintă cei „875 de paşi“ făcuţi până la secţia de votare.
„Dragi prieteni, vorbiţi cu cei din jur, cu părinţii, cu bunicii, cu prietenii voştri, să iasă la vot. Nimic nu mi se pare mai periculos pentru democraţie decât nepăsarea. Nepăsarea înseamnă să nu fii sensibil la soarta ţării tale şi a semenilor tăi. Când nu-ţi pasă de viaţa celor din jurul tău, de fapt nu-ţi pasă nici de viaţa ta: nu trăieşti în peşteră, printre lilieci şi coleoptere; trăieşti printre oameni şi de soarta lor depinde şi soarta ta. Nu poţi fi – tu, singur! – fericit şi împăcat dacă cei din jurul tău suferă, dacă nu au acces la o educaţie decentă, dacă se chinuie în spitale insalubre, dacă mor sfârtecaţi în accidente pe şosele desfundate, dacă sunt hărţuiţi în fel şi chip de incompetenţă, rea-voinţă, de hoţie şi netrebnicie.
Mergeţi la vot şi luaţi-i cu voi şi pe nehotărâţi, pe leneşi, pe uituci, pe lasă-mă-să-te-las şi pierde-vară. Într-o zi, când vor înţelege că votul lor este puterea lor, vă vor fi recunoscători.În ultima vreme, am stat de vorbă cu zeci de oameni, am încercat să-i conving să-şi rupă câteva minute din viaţă şi să meargă la vot: câteva minute pentru anii ce le stau în faţă. Câteva minute şi câţiva paşi“, este mesajul lui Mihai Şora, postat pe Facebook alături de un video intitulat sugestiv „875 de paşi“.
În clipul video cu paşii pe care îi parcurge până la secţia de votare, Mihai Şora subliniază: „875 de paşi mărunţei aveţi de făcut până la secţia de votare. Nu pregetaţi să îi faceţi să-i faceţi şi să puneţi ştampila, după ce vă gândiţi bine, pe numele cel mai potrivit să ne reprezinte. Suntem europeni şi trebuie să fim în Europa cu ce avem noi mai bun. Deci gândiţi-vă, cântăriţi greutatea numelui pe care puneţi ştampila. E vorba de viitorul nostru, al vostru, al copiilor şi nepoţilor voştri. Mergeţi la vot! Nu-mi pot închipui: să fii la 875 de paşi de secţia de votare şi să nu te duci să votezi. Pe urmă te plângi? N-ai dreptul, nu mai ai dreptul! Ţi l-ai pierdut!“.